Telenovela transferului lui Constantin Budescu a luat sfârșit după mai multe episoade spectaculoase. Mijlocașul de 26 de ani a semnat, luni după-amiază, cu Dalian Yifang, echipă din liga a doua din China, anunță Digi Sport.
După săptămâni încordate, în care a negociat atât cu Steaua, cât și cu două echipe din Qatar, Constantin Budescu s-a decis, în sfârșit, unde va evolua în următorii trei ani. Fostul mijlocaș al Astrei a trecut vizita medicală și și-a așternut semnătura pe contractul propus de Dalian Yifang, echipă care a terminat pe locul al treilea ediția trecută de campionat din a doua ligă a Chinei. Ajuns în Extremul Orient, Budescu va avea șanse mici să se numere printre fotbaliștii convocați de Anghel Iordănescu pentru EURO 2016, dar se va consola cu cele aproximativ trei milioane de euro pe care le va câștiga pe durata contractului cu noua sa echipă, în timp ce Astra se va alege cu 1,2 milioane de euro.
„Este o ofertă bună atât pentru mine, cât și pentru club. Din punctul meu de vedere, este un pas înainte. Este o echipă care își dorește să promoveze și investesc foarte mulți bani. Sper să promovăm anul acesta. Mi-am dorit din tot sufletul ca acest club (n.n. Astra) să meargă în continuare și să nu aibă probleme. Sper ca, prin banii care o să vină pe mine, să se rezolve toate problemele și totul să fie ok”, a declarat Budescu, duminică, în momentul plecării spre China.
Astfel, mijlocașul care a marcat de două ori în poarta Insulelor Feroe în ultimul meci al preliminariilor pentru EURO 2016, va petrece în China următoarele trei sezoane, perioadă în care suma încasată ar putea depăși trei milioane de euro. Dailan Yifang, noua formație a fostului decar giurgiuvean, a terminat sezonul trecut pe locul al treilea în liga a doua din China, la două puncte de promovare, și are ca obiectiv accederea în Superliga chineză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER