Poliția britanică a arestat un tânăr în vârstă de 15 ani, acuzat de „comportament rasist” la adresa jucătorilor prezenți pe teren în meciul de Cupa Angliei, Carlisle – Everton 0-3, disputat duminica trecută.
La scurt timp după ce atacantul de culoare Arouna Kone a deschis scorul în minutul 2, arbitrul Lee Mason a fost văzut consultându-se cu managerii celor două echipe, Roberto Martinez și Keith Curle. Imediat, crainicul stadionului Brunton Park a făcut un anunț potrivit căruia abuzurile rasiste nu vor fi tolerate.
Ambele cluburi au fost contactate de Federația engleză (F.A.), iar poliția din Cumbria a arestat un tânăr care ulterior a fost eliberat pe cauțiune, în timp ce investigația continuă.
Roberto Martinez, managerul lui Everton, a declarat: „Cred că jucătorii mei (n.red. – Kone și Pienaar) au fost răniți pe moment de lucrurile spuse din tribună, probabil că se așteptau cu teama ca meciul să se transforme într-o după-amiază dificilă. Din fericire, a fost un incident izolat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER