Ieșenii au intrat în linie dreaptă cu pregătirea primului meci oficial din 2016. Sâmbătă, CSMS va susține, la Ovidiu, primul meci din acest an în compania echipei lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanța, în antepenultima etapă a sezonului regulat. După trei săptămâni de pregătire centralizată în Antalya, președintele executiv al Iașiului, Florin Prunea, s-a declarat mulțumit de modul cum se prezintă echipa.
„A fost un cantonament reușit, s-a lucrat foarte bine în Antalya și nu pot decât să fiu mulțumit. Am beneficiat de condiții foarte bune și am avut adversari redutabili în meciurile amicale. Nu ne-au interesat rezultatele, pentru că altfel am fi căutat adversari din ligile inferioare pe care să-i batem ușor. Am ales echipe puternice din primele ligi ale unor campionate bune și sunt mulțumit de cum s-a mișcat echipa. Am mers în Antalya să ne pregătim, nu pentru a juca la rezultat. Mă bucur că nu am avut accidentări serioase, doar pe final au apărut ceva probleme la Frăsinescu, Mitic și Llullaku, dar nu sunt grave”, a declarat Florin Prunea.
Deși ieșenii au marcat doar patru meciuri în cele șase meciuri amicale, prin Cristea, Țigănașu, Enescu și juniorul Moldovan, președintele Prunea nu este îngrijorat de acest aspect: „Nu sunt îngrijorat de faptul că am marcat puține goluri. Să batem noi cu 1-0 la Viitorul, asta e cel mai important. Să nu uităm totuși cine suntem. Suntem o echipă cu un buget redus, cu jucători harnici cu care Nicolo Napoli a făcut minuni până acum. Important este să nu ne ia valul din nou, așa cum s-a întâmplat în turul campionatului”.
A remarcat întreaga echipă
Oficialul ieșean a evitat să remarce vreun jucător în stagiul din Antalya, subliniind că întreaga echipă a lucrat la capacitate maximă: „Pentru mine, surpriza plăcută a fost întreaga echipă, nu un jucător anume. Toți jucătorii au lucrat bine. Nu au fost nici probleme de indisciplină. Nu trebuie să uităm că băieții au avut doar o după-amiază liberă în trei săptămâni de cantonament. E foarte greu, dar ei au dat dovadă de caracter”, a mai spus Prunea.
„Transferurile vor aduce un plus”
Legat de transferuri, șeful executivului din Copou este de părere că jucătorii nou-veniți vor aduce un plus echipei: „Prin aducerea lui Cristea, Llullaku și Saric, campania noastră de transferuri a luat sfârșit. Am reușit să aducem trei jucători buni, pe posturile pe care ni le doream. Cristea revine în Liga I, dar cunoaște campionatul și nu îi va fi deloc greu să se acomodeze. Este un jucător care nu are nevoie de nicio prezentare și cu siguranță va ajuta mult echipa. Llullaku este un pic în urmă cu pregătirea, dar va ajunge în scurt timp la nivelul optim. El s-a pregătit la Mediaș, dar va trebui să mai lucreze pentru a ajunge la nivelul colegilor. În ceea ce-l privește pe Saric, este un jucător bun care ne va ajuta atunci când se va apela la el. Suntem acoperiți pe toate posturile, asta este foarte important”, a subliniat Florin Prunea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER