„Cine intră-n Groapă, fără cinci nu scapă!” – celebrul slogan dinamovist din anii ’80 ar putea să devină o amintire. Și nu din punct de vedere fotbalistic, chit că prezentul grupării „roș-albe” nu mai este la fel de strălucitor ca pe vremea lui Mircea Lucescu, ci pentru că „Groapa” ar urma să dispară.
Conform noului proiect de stadion, programat a se construi în Complexul Sportiv Dinamo până în 2020, structura se va ridica de la nivelul străzii. Adică accesul spectatorilor se va face atât din Șoseaua Ștefan cel Mare, cât și din Strada Barbu Văcărescu prin intermediul unor pasaje aflate la nivelul străzii. Sub pasajul care va veni din Șoseaua Ștefan cel Mare se va afla o parcare pe trei niveluri, de peste 1.000 de locuri.
Stadionul va avea 30.000 de locuri, fără pistă de atletism. Documentația pentru noul stadion, studiul de prefezabilitate și toate avizele au fost obținute încă de anul trecut, atunci când la conducerea CS Dinamo se afla actualul ministru al tineretului și sportului, Elisabeta Lipă. „Este un proiect frumos, așa cum merită întreaga suflare dinamovistă. Știu că suporterii așteaptă de mult timp un astfel de stadion și mă bucur că am putut să pun umărul la demararea acestui proiect. Stadionul este prins în programul Euro 2020 și cu siguranță trebuie finalizat până atunci”, a declarat Elisabeta Lipă pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER