Mijlocașul italian Marco Verratti a semnat prelungirea contractului cu PSG. Verratti va juca astfel la gruparea franceză până pe 30 iunie 2020, informează site-ul oficial al formației din Ligue 1.
„Sunt foarte fericit că am semnat prelungirea înțelegerii cu Paris Saint-Germain. Îmi place Parisul, iubesc această echipă. Voi continua aici și voi face tot ce depinde de mine pentru a aduce trofee, pentru a ne face fericiți suporterii și pentru a transforma echipa noastră în cea mai puternică formație din Europa”, a declarat Verratti pentru sursa citată.
Verratti a venit la PSG în 2012, de la Pescara, iar până în prezent a strâns 155 de partide pentru echipa franceză, 28 dintre acestea fiind în Champions League. Verratti a jucat la toate naționalele „Under” ale Italiei, iar la prima reprezentativă a bifat până acum 15 prezențe.
De serviciile mijlocașului defensiv s-au interesat de-a lungul timpului echipe importante din Europa, printre acestea numărându-se Real Madrid sau Manchester United.
40 de milioane de euro este cota actuală a lui Verratti în acest moment
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER