Lionel Messi și Luis Suarez au uimit lumea fotbalului mondial prin felul în care au ales să execute penalty-ul de luni seară, din victoria Barcelonei, scor 6-1 pe teren propriu cu Celta Vigo, dar reușita ar fi trebuit să fie anulată.
În încercarea de a imita o lovitură de la 11 metri executată într-un mod original de marele Johan Cruyff, starul argentinian s-a apropiat de balon, dar nu a șutat, ci a trimis mingea ușor, în lateral, pentru colegul său. Suarez a venit din spate și a împins balonul în plasa porții lui Alvarez, dar nu a făcut-o într-un mod regulamentar.
Dovezile aduse de mulți utilizatori de pe Twitter imediat după golul uruguayanului arată clar că Suarez se afla pe linia careului de 16 metri, dar în interiorul D-ului, nu în afara lui, în momentul în care Messi a atins mingea. Astfel, dacă arbitrul partidei, Alejandro Hernandez, ar fi văzut cu atenție poziția atacantului Barcelonei, golul nu ar fi trebuit să fie validat.
— Beanyman62 (@Beanyman62) February 14, 2016
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER