Steliștii au avut emoții la o intrare a lui Tincu la Ciprian Marica, în minutul 82 al meciului cu Chijna, câștigat cu 2-0 de campioana României. Atacantul de 30 de ani a acuzat dureri mari la genunchi, dar până la urmă s-a putut ridica.
Reghecampf l-a introdus pe Ciprian Marica încă din primul minut, deși atacantul de 30 ani a jucat foarte puțin în prima parte a sezonului. Marica s-a zbătut mult în încercarea de a înscrie și a rata câteva situații bune, însă n-a reușit să-și treacă numele pe tabelă. Ba chiar a avut emoții la o intrare a lui Tincu, în finalul meciului.
În minutul 82, Marica a avut o acțiune în careul Chiajnei și Tincu l-a lovit serios peste piciorul stâng. Marica s-a prăbușit și a lăsat impresia că are dureri mari la genunchi. Staff-ul Stelei s-a alarmat imediat. Din fericire, lovitura primită a fost la genunchiul stâng, nu la cel care s-a operat. Până la urmă, atacantul de 30 de ani s-a ridicat și a putut continua meciul. Totuși, a fost schimbat peste trei minute cu Bawab, pentru a nu risca.
„Sunt sănătos și mă bucur. Nu comentez de obicei arbitrajul, dar cred că a fost penalty la acea fază”, a comentat Marica la finalul meciului.
Ciprian Marica a avut mai multe probleme medicale la genunchiul piciorului drept, motiv pentru care a jucat foarte puțin în ultimul an. De altfel, conducerea Stelei i-a trecut o clauză în contract conform căreia nu-și va încasa prima de 1,5 milioane de euro dacă lipsește din preliminariile Ligii Campionilor, din cauza problemelor la genunchiul drept.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER