Juan Martin Del Potro reînvață tenisul, la 27 de ani. Jucătorul care în 2009 câștiga titlul la US Open, după un meci fabulos cu Roger Federer, strânge din nou mesaje de susținere și de încurajare, de la fani, jurnaliști și colegi de azi și de ieri din circuit. Le primește tot pe tărâm american, acolo unde, în 2016, la Delray Beach, în Florida, scrie o nouă filă importantă a carierei sale. Tot pe ciment.
Cu doar cinci meciuri jucate în ultimii doi ani, argentinianul dă restart carierei, după cea de-a patra operație la încheieturile mâinilor. La opt luni după titlul de la Flushing Meadows, „DelPo” s-a operat pentru prima dată, la încheietura mâinii drepte. Următoarele trei operații i-au vizat mâna dreaptă, i-au reparat-o, dar în același timp, i-au șubrezit încrederea în rever. În lovitura executată cu două mâini, care îi susținea forehand-ul feroce, capabil să perforeze garda adversă din orice poziție, fără replică.
Marți, startul său, de pe locul 1.041 ATP, a fost unul câștigător. Mâinile sale s-au întins spre cer, ochii i-au găsit din nou bolta cerească, spre care privește după fiecare succes, în căutarea unei ciocniri cu spiritul protector al surorii sale, de mult plecate de lângă el. La Delray Beach, Del Potro l-a învins întâi pe americanul Denis Kudla, al 65-lea jucător al momentului în tenisul masculin, scor 6-1, 6-4. A luptat exact o oră, iar fanii au regăsit cu mare drag o lovitură percutantă de forehand și un serviciu care a depășit natural 200 km/h, ajutându-l astfel pe DelPo să nu piardă mai mult de 10 puncte pe lansarea sa, în tot meciul. Din arsenalul lui a lipsit însă reverul. Backhand-ul său a livrat doar mingi tăiate, fără vlagă și încredere.
With 130 mph serve and whiplash forehand, del Potro says „maybe I can be dangerous again.” https://t.co/lZuWgRSHJU pic.twitter.com/kcW6qF719E — NYT Sports (@NYTSports) February 17, 2016
With 130 mph serve and whiplash forehand, del Potro says „maybe I can be dangerous again.” https://t.co/lZuWgRSHJU pic.twitter.com/kcW6qF719E
— NYT Sports (@NYTSports) February 17, 2016
După 11 luni de absență de pe radarul turneelor de tenis, Del Potro, ajuns pe tablou grație unui wildcard, a savurat momentul. La maximum. „Cred că victoria aceasta, după 11 luni, este cadoul turneului pentru mine. La începutul meciului, am avut emoții. Am simțit presiune, pentru că știam că nu îmi pot permite să ratez lovituri ușoare cu dreapta, nici să fac duble greșeli, pentru că trebuie să mai lucrez mult reverul pentru a fi competitiv la acest nivel. Cred că sunt la jumătatea procesului de a rezolva problema reverului„, a analizat la finalul partidei Del Potro.
„Del Potro a stat departe de tenis mult timp, din cauza unei accidentări serioase. Este dificil pentru el să revină la același nivel ca înainte. Va avea nevoie de timp pentru a se pune la punct – cel puțin un an. Dar Martin este foarte tânăr și dacă are cu adevărat încredere în forțele lui, că poate reveni în top, atunci va fi fantastic. Forța mentală va face diferența”, Stefan Edberg, fost număr 1 ATP și fost antrenor al lui Roger Federer
Scenariul meciului s-a schimbat în partida din noaptea de joi spre vineri (în România). John-Patrick Smith, un australian, aflat de această dată în afara Top 100 ATP, pe locul 135, a început cu break și primul, și al doilea set. Del Potro și-a pierdut, per total, serviciul de trei ori, însă cu cinci game-uri câștigate cu returul, s-a impus 6-4, 6-4, după 77 de minute de joc. Forța mentală și forța de a lupta au luat prim-plan-ul pentru Del Potro. Argentinianul a înregistrat al șaselea succes din șase meciuri la acest turneu și și-a păstrat palmaresul intact, la zero seturi pierdute. Dar s-a lamentat din nou de rever.
„Fizic, m-am simțit bine. Dar am jucat prea mult cu slice-ul (n.r. – mingi tăiate). Ă‚sta nu este jocul meu. Dacă îmi îmbunătățesc reverul, voi fi din nou ‘Turnul din Tandil’. Dacă voi continua să muncesc și sunt sănătos, poate voi reuși să fiu din nou periculos, într-o bună zi. Sunt atât de fericit că sunt aici„, a declarat Del Potro. Argentinianul a cucerit deja Delray Beach, într-un context similar. În 2011, el a intrat în turneul american cu doar patru competiții în picioare și a plecat acasă cu trofeul și mașina Porsche pusă la bătaie de organizatori. „Va fi mai greu anul ăsta. Dar am pus ochii pe mașină„, a glumit DelPo.
După un adversar de aceeași vârstă, dar despre care nu a știut nimic la ora începerii partidei, pentru Del Potro urmează testul de a-și înfrunta un prieten. Jeremy Chardy, aflat pe locul 30 ATP, este al cincilea favorit al turneului. „Este cu un an mai mic decât mine. Ne știm de când eram copii. Este un foarte bun prieten. Ne-am distrat mult în perioada junioratului. Nu ratam nicio petrecere a jucătorilor„, și-a amintit Chardy. Cei doi își vor încrucișa loviturile, peste fileu, în această noapte, de la ora 03:00, ora României.
Del Potro a fost primit regește de fani, cu căldură și speranță. Dinara Safina a fost una dintre primele nume grele din sportul alb de pe lista celor care și-au arătat bucuria de a-l revedea la lucru pe jucătorul din Tadil. Del Potro luptă pentru a-și merita din nou porecla, pentru a-și relua locul în top și în clasament. La Indian Wells are deja asigurat un wild card, la primul turneu Masters 1.000 al sezonului 2015, în circuitul ATP. Cursa sa, de la poziția de start 1041, este în primă instanță o cursă de recucerire a reverului, într-un tenis modern care nu admite arsenale incomplete.
Huge congrats to @delpotrojuan after such a long break because of the injury came back and won a match!So happy for him!Vamossssss💪 — Dinara Safina (@Dinarik27) February 17, 2016
Huge congrats to @delpotrojuan after such a long break because of the injury came back and won a match!So happy for him!Vamossssss💪
— Dinara Safina (@Dinarik27) February 17, 2016
The return of Juan Martin del Potro! ðŸ‘🎾 #DelrayBeachOpen pic.twitter.com/VGkmeZvH2k — Outside the Ball (@outside_theball) February 17, 2016
The return of Juan Martin del Potro! ðŸ‘🎾 #DelrayBeachOpen pic.twitter.com/VGkmeZvH2k
— Outside the Ball (@outside_theball) February 17, 2016
La vincha de Delpo fue para su amigo Franco. Gestos de un campeón pic.twitter.com/4xzc4gwsAu — Juan Ceballos (@JuaniCeballos) February 17, 2016
La vincha de Delpo fue para su amigo Franco. Gestos de un campeón pic.twitter.com/4xzc4gwsAu
— Juan Ceballos (@JuaniCeballos) February 17, 2016
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER