Preliminariile EuroBasket 2017 | Naționala feminină a României a pierdut derbiul grupei H, cu Turcia, scor 45-56

Preliminariile EuroBasket 2017 | Naționala feminină a României a pierdut derbiul grupei H, cu Turcia, scor 45-56
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de baschet feminin a României a pierdut, sâmbătă, la Cluj, derbiul Grupei H, din preliminariile EuroBasket 2017, împotriva Turciei, semifinalistă a celei mai recente ediții a Campionatului Mondial (2014), scor 45 – 56.

Sala Polivalentă din Cluj a fost martora unui adevărat război: după un debut în forță al jucătoarelor din Turcia, care și-au adjudecat primul sfert la diferență de șapte puncte, 19-12, jucătoarele lui Mirosslav Popov au răspuns prompt și au redus până la pauză diferența la un singur punct, după un sfert câștigat cu 16 – 10. Experiența și valoarea echipei care a prins fazele finale atât la ultimele Europene cât și la Mondiale, s-a văzut clar în repriza a doua: tricolorele au cedat sfertul trei, 12-15, iar în sfertul decisiv au suferit mult la finalizare, nereușind să trimită mingea prin inel în primele șase minute. Conduse cu 7-0 în sfertul patru, româncele au reușit primele puncte în joc, însă nu au putut decât să limiteze proporțiile scorului final. Turcia a încheiat sfertul patru cu 12-5, iar eliminarea pune presiune pe următorul meci al tricolorelor, de pe 24 februarie, în deplasare, cu Bosnia și Herțegovina.

Gabriela Mărginean, cu 12 puncte, a fost cea mai bună marcatoare a României în partida de la Cluj, care a atras un interes uriaș din partea fanilor, în timp ce pentru Turcia s-au remarcat Hollingsworth, cu 15 puncte, Caglar și Alben – cu câte 12 puncte.

Punctele echipei României au fost aduse de: Gabriela Irimia – 2, Gabriela Mărginean 12, Annemarie Parau – 6, Florina Pascalau – 7, Claudia Pop – 6, Adina Stoiedin – 5, Ancuța Stoenescu  7.

România a debutat în preliminariile EuroBasket 2017 cu un succes, 67-65, pe teren propriu, în fața echipei din Bosnia și Herțegovina, adus în mare parte de evoluția excelentă din prima jumătate a meciului. Tricolorele au avut avantaj de 14 puncte la pauză, însă oaspetele au revenit periculos în sferturile trei și patru. Partida secundă a adus o victorie în deplasare pentru România, în Israel, după un scenariu în oglindă: jucătoarele lui Popov au recuperat un deficit de opt puncte, la pauză și au câștigat de manieră dramatică, la un punct.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×