Organizatorii au decis programul de luni: Niculescu – Lisicki ține capul de afiș într-o zi plină pentru tricolore. La ce oră își face debutul Simona Halep la Doha

Organizatorii au decis programul de luni: Niculescu - Lisicki ține capul de afiș într-o zi plină pentru tricolore. La ce oră își face debutul Simona Halep la Doha
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primul turneu de categorie Premier 5 al sezonului 2016, de la Doha, începe luni cu patru meciuri de interes maxim pentru fanii tenisului românesc. Monica Niculesu (37 WTA) debutează pe tabloul de simplu, cu un duel dificil, în fața nemțoaicei Sabine Lisicki (32 WTA), în jurul orei 16:00 (ora României), iar Simona Halep joacă la dublu și își află adversara din primul duel de pe tabloul de simplu.

Sportiva antrenată de Călin Ciorbagiu și cea supranumită „Bum-Bum” Lisicki, grație serviciului năucitor, pornesc de la un bilanț egal, 3-3 în partidele directe. Chiar dacă tenismena din Slatina a învins-o de trei ori pe Lisicki (o dată pe zgură, de două ori pe ciment), ea a cedat ultimele două meciuri directe. Ambele jucătoare vin după evoluții neconvingătoare în acest debut de sezon, în condițiile în care nici una dintre ele nu a reușit să câștige consecutiv două partide în 2016.

Meciul Niculescu – Lisicki este programat pe Terenul 2 (a treia arenă a complexului din Emiratele Arabe Unite), după meciul dintre australianca Daria Gavrilova (35 WTA) și japoneza Misaki Doi (52 WTA).

În paralel, pe Terenul 4 (a cincea arenă a complexului), Simona Halep dă startul unei noi tentative de a-și găsi ritmul optim de concurs, la dublu, alături de Raluca Olaru. Cele două tricolore au parte de un prim meci dificil, în fața perechii cotate cu șansa a opta la trofeu, formată din slovenele Andreja Klepac și Katarina Srebotnik. Partida lor va începe la finalul meciului de simplu dintre Yaroslava Shvedova (82 WTA, Kazahstan) și Nao Hibino (59 WTA, Japonia).

Interesant pentru fanii români este și duelul care deschide programul zilei pe Terenul 1, de la ora 14:30, dintre Caroline Garcia (38 WTA, Franța) și Elena Vesnina (115 WTA, Rusia), deoarece acest meci va decide prima adversară a Simonei Halep, pe tabloul de simplu, acolo unde constănțeanca este cotată cu șansa a doua la trofeu.

Nu în ultimul rând, în încheierea programului, pe Terenul 2, Monica Niculescu va juca, tot luni, și meciul din primul tur al tabloului de dublu.. Ea își unește forțele cu rusoaica de 21 de ani, Margarita Gasparyan, aflată pe poziția 41 WTA la simplu și pe locul 65 WTA la dublu și împreună le vor înfrunta pe Ekaterina Makarova și Daniela Hantuchova (Rusia / Slovacia).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×