Mutu neagă că el l-ar fi demis pe Grigoraș, dar îl arată cu degetul: „Pregătirea tactică nu a fost destul de bună”. Ce s-a întâmplat când antrenorul l-a întrebat „ce faci, «Mutulică»?”

Mutu neagă că el l-ar fi demis pe Grigoraș, dar îl arată cu degetul:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Adrian Mutu a vorbit pentru prima dată de la izbucnirea conflictului cu antrenorul Petre Grigoraș, care l-a scos de pe teren în minutul 60 al meciului cu CFR Cluj.
  • Decarul ASA-ului consieră că una dintre greșelile lui Grigoraș a fost ignorarea părții tactice în perioada de pregătire și spune că, alături de alți colegi cu experiență, își va asuma responsabilitatea rezultatelor pentru ultima parte a campionatului.

Ape tulburi la ASA Târgu Mureș. Vicecampioana a renunțat la serviciile lui Petre Grigoraș după doar două etape, dar nu se va grăbi să numească un alt antrenor. La fel ca în finalul anului trecut, Fekete Carol a fost adus ca variantă de avarie, dar informațiile dinspre Târgu Mureș sunt că Adi Mutu, alături de alți colegi cu experiență din lot, precum Edi Stăncioiu, Marius Constantin sau Gabi Mureșan, își vor asuma rolul de antrenori din teren pentru ultima etapă a sezonului regulat, în care mureșenii întâlnesc FC Botoșani într-un meci decisiv pentru stabilirea ocupantei locului șase. 

În acest context, Adrian Mutu a vorbit pentru prima dată despre subiectul Petre Grigoraș. Fostul fotbalist de la Chelsea și Fiorentina spune că a fost nemulțumit de faptul că tehnicianul l-a scos de pe teren la capătul a doar 60 de minute din meciul cu CFR Cluj: „Eram nemulțumit pentru că voiam să joc în continuare, nu de altceva. Nu s-a întâmplat nimic, nu am avut nicio discuție cu domnul Grigoraș. M-a schimbat, a fost alegerea dânsului, se întâmplă la fiecare schimbare să fiu nemulțumit. Am avut și două ocazii, singurele ale noastre, simțeam că-mi intru în mână. Prima repriză a fost un meci echilibrat, în a doua ne așteptam ca ei să se desfacă puțin”, a spus Mutu, la Digi Sport.

Imediat, s-a speculat că schimbarea atacantului în meciul din Gruia a fost unul dintre motivele pentru care Grigoraș s-a despărțit de ASA după doar două etape, dar Mutu neagă că a avut vreo implicare în plecarea antrenorului: „Nu a fost decizia mea, nici măcar 0,01%. A fost decizia conducerii. Decizia era deja luată când s-au consultat cu noi. Au dorit să aducă un șoc la echipă, pentru a ieși din acest impas. Erau total nemulțumiți de modul cum au decurs lucrurile până atunci”, a completat fostul star al naționalei, care a comentat și scena de la Cluj, în care a fost surprins dând indicații după ce a fost schimbat. Mutu nu consideră că Grigoraș a greșit, dar spune că antrenorul nu a pus accent suficient pe pregătirea tactică a echipei: „Nu pot spune că Grigoraș a greșit. A crezut într-o filosofie care nu a dat roade. Pregătirea tactică nu a fost destul de bună. Nu vreau să critic, dar o spun băieții. Asta e concluzia echipei, că trebuia să lucrăm mult mai mult pentru a crea automatisme de joc. Nu am făcut-o atât cât trebuia. La Cluj am simțit că nimeni nu încuraja echipa într-un moment dificil. Am zis să mă ridic de pe bancă și să ajut echipa, măcar cu o vorbă, pentru că sunt un tip pasionat, am vrut să joc”, a dezvăluit „Briliantul”.

Golgheterul echipei naționale, la egalitate cu Hagi, a vorbit și despre viitorul echipei, care se află în fața unui meci decisiv. Atacantul neagă informația că ar fi condus primul antrenament de la plecarea lui Grigoraș, dar anunță, printre rânduri, că-și va asuma rolul de antrenor-jucător, dar și responsabilitatea pentru rezultatele echipei: „Eu îmi asum responsabilitatea, ca întotdeauna. Ca jucător, în primul rând. Dacă jucătorii au decis ca eu să le dau o mână de ajutor antrenorilor, pentru că am o experiență mai mare, o fac cu cea mai mare plăcere. În cazul unui rezultat negativ, este și responsabilitatea noastră. Antrenamentul l-a condus domnul Fekete. Va fi o altă echipă, vă asigur, pentru că sunt jucători foarte buni, cu caractere puternice. Veți vedea că așa va fi. Ne-am asumat această responsabilitate exact pentru aceste calități pe care le avem”.

Pe finalul intervenției, Mutu a povestit și un episod amuzant cu Petre Grigoraș. Antrenorul a încercat să stabilească o relație ceva mai strânsă cu el, l-a numit în glumă „Mutulică”, dar fostul star de la Fiorentina nu a gustat apelativul tehnicianului: „Sunt Adrian Mutu, domnul Mutu, cum vrea să-mi spună, dar nu Mutulică!”, a fost replica fotbalistului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii picante
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în stradă: luptătorul a fost victima unei “ambuscade”
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în…
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×