Loehr este cel mai bun marcator din istoria lui FC Koln, formație pentru care a marcat de 166 de ori în cele 381 de meciuri disputate în Bundesliga.
Cauza decesului nu a fost anunțată de către oficialii clubului german însă apropiații fostului fotbalist spun că acesta a suferit un atac de cord în urmă cu exact un an de zile. În 1974 Loehr a fost adversarul lui Dinamo, într-un meci disputat în Ștefan Cel Mare și încheiat la egalitate 1-1. Cornel Dinu a marcat atunci pentru Dinamo.„Îmi aduc aminte de Loehr, a jucat extremă stânga în acel meci. Un jucător foarte bun” a spus Cornel Dinu pentru MEDIAFAX.
Și Marcel Răducanu a fost un apropiat al lui Loehr. Fostul jucător de la Steaua București și Borussia Dortmund a declarat pentru MEDIAFAX că a jucat în multe meciuri demonstrative alături de Loehr.”Am aflat astăzi că a murit însă nu știam că a suferit un atac cerebral. Chiar am văzut de curând poze cu el și arăta rău. El și cu Overath erau băieții de la Koln cu care între 1993 și 1997 jucam tot timpul meciuri demonstrative.”
Loehr are 20 de selecții pentru naționala Germaniei și a fost în lotul deplasat de nemți la Cupa Mondială din 1970. Ca antrenor a obținut bronzul olimpic cu Germania la Olimpiada de la Seoul din 1988.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER