România, al patrulea punctaj în cupele europene la handbal feminin, în acest sezon. În ce condiții poate depăși Liga Națională campionatele din Rusia, Ungaria și Danemarca

Redactor:
Marius Hutu
România, al patrulea punctaj în cupele europene la handbal feminin, în acest sezon. În ce condiții poate depăși Liga Națională campionatele din Rusia, Ungaria și Danemarca
  • Publicat:
  • Actualizat:

Handbalul feminin românesc se află la cel mai bun sezon în cupele europene după dispariția Oltchimului, fiind calificată cu 3 echipe în fazele finale, HCM Baia Mare, CSM București (Liga Campionilor) și Corona Brașov (Cupa EHF). Din punct de vedere al punctajului, România se află în acest moment pe locul 4, după Rusia, Ungaria și Danemarca.

În sezonul 2016-2017 al cupelor europene, Liga Națională va intra cu 4 reprezentante, una în Liga Campionilor și 3 în noua competiție EHF (Cupa EHF și Cupa Cupelor vor fi comasate într-una singură după modelul de la masculin). Un număr mai mare de echipe va fi doar în cazul în care cel puțin una din reprezentantele care au rămas în competiții va câștiga un trofeu în acest sezon. De asemenea, va fi de urmărit dacă România va mai obține încă un loc în calificările Champions League, dacă acesta va fi solicitat la sfârșitul sezonului de ocupanta locului 2, caz în care în Cupa EHF va avea o echipă în minus.

România a acumulat un punctaj de 53,22 puncte în sezoanele 2012-2013, 2013-2014 și 2014-2015, astfel că va intra în ediția viitoare a cupelor europene pe pe locul 7, ultimul fără echipe în Challenge Cup. Parcursul din acest sezon al HCM, CSM și Corona prezintă însă garanții că Liga Națională se va menține în acest top și după sezonul 2016-2017. În viitoarea ierarhie care va fi publicată în vară, România nu va mai conta pe punctajul Oltchimului adunat după parcursul până în semifinalele Ligii Campionilor în sezonul 2012-2013, dar va fi înlocuit cu o altă „zestre” însemnată, mai ales că are o reprezentantă care a parcurs mai multe etape și în a doua competiție europeană.

Până în acest moment, România a adunat o medie de 67 de puncte (puncte plus bonusuri), fiind pe locul 4 după Rusia – 77,66 puncte, Ungaria – 75 puncte și Danemarca – 71 puncte. Trebuie remarcat faptul că la întocmirea unei ierarhii se ia în considerare doar câte o reprezentantă de țară (cu cel mai mare punctaj) în fiecare competiție europeană. Spre exemplu, România a avut două echipe în Liga Campionilor (HCM și CSM) și alte două în Cupa EHF (Corona Brașov, HCM Roman). La calculul punctajului au fost luate în considerare doar punctele acumulate de HCM Baia Mare și Corona Brașov. Este adevărat, diferența dintre HCM și CSM este infimă în acest sezon, de 0,16 puncte la media finală.

După cum se poate observa, Liga Națională a înregistrat deja o medie mai mare a punctajului în acest sezon (67 puncte) decât media generală pe ultimele 3 sezoane (53,22 puncte). Pentru a forța pe viitor o poziție mai bună în EHF Rankings la nivel de cluburi, România are nevoie de mai mult decât o prezență în sferturile de finală ale Champions League sau de o semifinală în Cupa EHF. Bonusurile acordate de EHF pentru câștigarea unei cupe europene, pentru calificarea într-o finală sunt foarte însemnate.

Danemarca nu mai contează în lupta pentru calificarea în Final 4, dar compensează prin faptul că are continuitate până în semifinale, finale în alte două competiții, Cupa EHF și Cupa Cupelor. Ungaria a mers departe pe cel puțin două fronturi în ultimii ani cu Gyor și Ferencvaros, iar în acest sezon are și varianta Dunaferr, la fel și Rusia contează an de an cel puțin în două competiții europene până la final.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×