Dan Gîrleanu, medaliat olimpic în 1980, vizează președinția FR de Volei. „31 martie e kilometrul zero. Candidez pentru voleiul românesc, nu împotriva lui Vișan”

Dan Gîrleanu, medaliat olimpic în 1980, vizează președinția FR de Volei.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 31 martie, voleiul românesc intră în cabina de votare pentru a-și alege președintele pentru următorii patru ani. Printre candidați, se numără și o fostă mare glorie a acestui sport, Dan Gîrleanu (61 de ani), medaliat cu bronz la JO 1980 cu naționala României și dublu câștigător de cupă europeană cu Dinamo, CCE în 1981 și Cupa Cupelor în 1979.

Dan Gîrleanu și-a lansat joi candidatura, în cadrul unei conferințe de presă în care i-a avut alături pe doi dintre colegii săi de generație, Marius Căta-Chițiga și Sorin Macavei, precum și pe doi antrenori cu ștate vechi la fileu, Felix Văraru și Ion Șoacă. Pe lista celor care îl susțin pe Dan Gârleanu se mai numără însă și alte nume mari, Gunther Enescu, Cornel Oros, Constantin Stere, Nicu Pop, Nicu Stoian și Cornel Chifu.
„Am intrat în această cursă alături de o echipă puternică, spun eu, în ideea de a reforma voleiul românesc și de a-l readuce acolo unde îi este locul. Din start vreau să spun că nu acuz pe nimeni, iar candidatura mea nu este împotriva lui Vișan (nr – actualul președinte al FRV), ci pentru voleiul românesc. Vin cu un program solid și cu o echipă, iar în cazul în care voi fi ales îmi doresc să pot lăsa ceva în urma noastră. Atuurile mele sunt de fapt principiile mele, corectitudinea, transparența, spiritul de echipă, colegialitatea. Am lucrat o bună perioadă în străinătate și am ajuns la o experiență care îmi permite să văd bine lucrurile. 31 martie va fi kilometrul zero al voleiului românesc. Ori pornim la un drum nou, din care nu este exlus nimeni, ori rămânem în aceeași fundătură în care suntem de 15 ani. Voleiul românesc a făcut pași înapoi, am ajuns cu naționalele prea jos”, a declarat Dan Gîrleanu. Născut pe 2 iunie 1954 la Oradea, el a fost secretar general al FR de Volei între 1994 și 1996, iar ulterior a lucrat pentru Federația Internațională de Volei (FIVB).

Marius Căta-Chițiga: „Dan Gârleanu e ca un măr copt, numai bun de mâncat”

Marius Căta-Chițiga: „De ce îl susțin pe Dan Gîrleanu? În primul rând pentru că am avut același antrenor, ne-am bucurat și am suferit împreună la Dinamo, unde am fost colegi și de sală, și de cameră. Dan are experiență și acum este ca un măr copt, numai bun de mâncat”. Sorin Macavei: „Îl susțin pe Dan pentru că ne leagă multe ore de transoirație și de suferință la echipa națională. Pe undeva, îmi pare rău că nu am făcut echipă mai devreme, voleiul nu ar mai fi pierdut câțiva ani, iar acum alta ar fi fost situația”.

Dosarul de candidatură al lui Dan Gîrleanu pornește de la trei proiecte principale. Primul este legat de elaborarea strategiei naționale pentru dezvoltarea voleiului românesc pentru perioada 2016-2026. Al doilea proiect este construirea Casei voleiului românesc, compusă dintr-o sală olimpică de 4.000 de locuri, sală indoor de volei beach și sediul federației. „Sala se va numi Nicolae Sotir și chiar dacă poate fi considerat un proiect mult prea ambițios cred că se poate realiza prin accesarea unor fonduri nerambursabile”, a punctat Dan Gîrleanu (foto dreapta, lângă proiectul sălii).

În fine, al treilea proiect strategic este inițierea demersurilor pentru înființarea în România a unui Centru european de dezvoltare a voleiului pe modelul celor existente deja în Anglia și Luxemburg sau a unui Centru regional de dezvoltare a voleiului, așa cum funcționează în Danemarca, Italia sau Azerbaidjan.
Echipa lui Dan Gîrleanu are și un obiectiv fundamental: schimbarea statutului FR de Volei. Una din principalele ținte: limitarea mandatelor la opt ani (două alegeri). „Funcțiile nu pot fi permanente. Cred că două mandate sunt de ajuns pentru președinte”, a mai spus Dan Gîrleanu.

Sesizare către MTS: „Se fac presiuni pentru delegarea unor persoane obediente”

Echipa lui Dan Gîrleanu a depus și o sesizare la Ministerul Tineretului și Sportului prin care se atrage atenția asupra unor presiuni făcute asupra unor structuri din teritoriu de a delega la Adunarea generală persoane „alese”. „Am primit în ultima perioadă multe mesaje de la cluburi din țară din care aflăm că au primit sarcină să delege la Adunarea generală unele persoane care sunt agreate, dar nu dețin nicio calitate în cadrul respectivelor cluburi sau chiar să transfere reprezentarea lor către alte cluburi, chiar și din alte județe, care sunt considerate obediente actualei conduceri a federației”, se scrie în sesizarea semnată de Dan Gîrleanu, Marius Căta Chițiga și Sorin Macavei.

Sosirea de la Jocurile Olimpice din 1980. Marius Căta-Chițiga și Dan Gîrleanu, primii din stânga

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×