Steaua a câștigat de manieră clară meciul cu Astra, de la Pitești, din etapa a doua a play-off-ului și s-a apropiat la trei puncte de primul loc.
După 90 de minute dominate de elevii lui Laurențiu Reghecampf, Steaua a redus ecartul față de Astra, iar Denis Alibec, atacantul giurgiuvenilor și cel mai periculos jucător al echipei lui Marius Șumudică, recunoaște superioritatea adversarului, dar crede că lucruriel ar fi stat altfel dacă ar fi înscris în minutul 45, când l-a ridiculizat pe Varela, dar Niță s-a opus.
„Au fost mai buni decât noi și s-a văzut. Nu știu ce nu a funcționat, ne-au dominat și asta s-a văzut. Poate dacă marcam în finalul primei reprize, era altfel. Asta e, acum mergem mai departe. Îi dăm dreptate antrenorului. Suntem încă pe primul loc, avem un punct avans, vedem ce va fi. Arbitrajul mi s-a părut ok, nu am ce să reproșez”, a spus Alibec la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER