Echipa antrenată de Constantin Gâlcă, Espanyol Barcelona, a terminat la egalitate 1-1 meciul cu Granada, însă tehnicianul roman a fost nemulțumit că echipa sa nu a câștigat, desi a avut superioritate numerică încă din minutul 28.”Când suntem mai buni și avem superioritate pe teren, dar nu marcăm, ne costă, fiindcă ei s-au închis bine și nu ne-au lăsat deloc spații”, a spus tehnicianul roman la finalul jocului cu Granada.
Gâlcă a recunoscut că obiectivul echipei sale era să câștige meciul de la Granada pentru a se distanța de prima poziție retrogradabila, ocupată chiar de adversarul de luni seară.
„Sunt mulțumit de punctul câștigat, dar nu și de joc. Sunt sigur că am fi putut obține un rezultat mai bun, dar la fel de bine puteam să și pierdem. Granada a arătat că e o echipă foarte solidă, foarte puternică și are jucători de calitate, care pot decide un meci. Am plecat cu ideea de a câștiga cele 3 puncte, fiindcă era foarte important să ne distanțăm de Granada, dar nu s-a putut”, a declarat Costel Gâlcă.
După rezultatul de aseară, echipa lui Gâlcă a acumulat 32 de puncte și e pe locul 14 în prima ligă din Spania, la 5 puncte distanță de Granada.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER