CFR continua achizițiile, când mai sunt 12 partide de jucat în play-out. Clujenii au semnat un contract până în vară cu Ivan Santos, mijlocaș ofensiv care poate juca pe ambele benzi ale terenului. Santos și-a reziliat contractul cu Freamunde, club din liga secundă lusitană, unde a jucat doar două partide în actualul sezon. Mijlocașul a fost crescut de Boavista, iar în 2008 a fost achiziționat de Benfica, dar a fost mereu împrumutat de clubul din Lisabona.
Santos este fost internațional de tineret al Portugaliei și a bifat 9 partide și un gol în prima ligă din țara sa natală. CFR Cluj mai are 6 jucători portughezi în lot: Camora, Dani Coelho, Tiago Lopez, Vitor Bruno, Felipe Nascimento și Guima.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER