Ionuț Negoiță, patronul lui Dinamo, e optimist în privința șanselor ca echipa din Ștefan cel Mare să joace în Europa încă din sezonul viitor, chiar dacă clubul a ieșit din insolvență abia în luna septembrie a anului trecut, iar FRF așteaptă punctul de vedere al UEFA înainte de a lua o decizie în acest sens.
Marți, Viorel Duru, directorul Comisiei de Licențiere a FRF a declarat că Federația Română de Fotbal va avea ultimul cuvând, dar că forul condus de Răzvan Burleanu se va conforma dacă UEFA va spune clar că Dinamo poate juca în Europa. La 24 de ore distanță, Ionuț Negoiță a vorbit din nou despre șansele ca echipa pe care o patronează să joace în cupele europene încă din sezonul viitor. Patronul din Ștefan cel Mare a avut o întâlnire cu Andrea Traverso, președintele comisiei de licențiere și fair play financiar de la UEFA, iar răspunsul primit este unul îmbucurător pentru jucătorii și fanii lui Dinamo. Traverso i-a transmis lui Negoiță că Dinamo și-a făcut partea de treaba, iar omul de afaceri anunță că echipa va reprezenta România în Europa încă din sezonul 2016-2017: „Dinamo va juca în Europa. Am lămurit ce era de lămurit și domnul Traverso a spus: «Domne, v-ați făcut treaba de facto. Sunteți ok». În mod normal ar trebui să se întâmple, în sensul de a primi licența de a juca în Europa. Noi am făcut treaba, ne-am făcut plățile mult înaintea termenului. Asta e ceea ce contează, restul sunt chestiuni discutabile. Până la urmă, nu a ținut de noi, a ținut tot de o birocrație româneasca, la fel ca Arena Națională și altele”, a spus Negoiță într-un interviu acordat Dolce Sport.
Finanțatorul lui Dinamo a ținut să-i răspundă și lui Laurențiu Reghecampf, după ce antrenorul Stelei a susținut că Dinamo nu are cum să joace în Europa, pentru că o eventuală participare a „câinilor” în cupele europene ar însemna o încălcare a regulamentelor. Negoiță consideră declarațiile lui Reghecampf parte a unui război psihologic declanșat de evoluțiile bune ale lui Dinamo, care se luptă cu Steaua pentru titlul din Liga 1: „Probabil că unora le e frică de concurență și au început cu atacuri la adresa rivalilor”, a răspuns șeful de la Dinamo.
«»
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER