La o zi distanță după ce echipa sa a urcat pe primul loc în campionatul olandez, după victoria, scor 2-0, împotriva rivalilor de la PSV Eindhoven, De Boer și-a fracturat tendonul lui Ahile în momentul în care a încercat să ridice mingea peste fileul de fotbal-tenis.
— AjaxDaily (@ajaxdailydotcom) 21 martie 2016
După incidentul de la antrenament, Frank De Boer a postat o fotografie pe contul său personal de Twitter, cu ajutorul căreia a transmis și un mesaj. „Ziua de după. Mâine urmează operația, iar apoi șase săptămâni în ghips”, a fost mesajul antrenorului olandez. Oficialii clubului olandez au anunțat că fostul internațional va fi supus, marți, unei intervenții chirurgicale și ar putea lipsi de pe banca tehnică la meciul de campionat cu PEC Zwolle, din 3 aprilie.
Ajax a urcat pe prima treaptă a podiumului din Olanda, cu două puncte peste PSV și cu doar șase meciuri rămase de disputat în campionat. De Boer o antrenează pe Ajax Amsterdam încă din 2010.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER