Noul format al calificărilor din Formula 1 rămâne în vigoare, după ce echipele nu au ajuns la un acord

Noul format al calificărilor din Formula 1 rămâne în vigoare, după ce echipele nu au ajuns la un acord
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul noului format al calificărilor în Formula 1 rămâne sub semnul întrebării, după ce liderii echipelor nu au ajuns la un acord privind schimbarea sistemului, care să intre în vigoare înaintea de Marele Premiu al Bahrainului, notează BBC.

Echipele din Formula 1 au decis după prima cursă a sezonului 2016, Marele Premiu al Australiei, să renunțe la noul sistem eliminatoriu din calificări și să revină la cel din 2015. În cadrul unei întâlniri care a avut loc joi la Comisia Formulei 1, șefii din F1 nu au convenit asupra unei opțiuni viabile, iar revenirea la vechiul format a ieșit din calcule.

Bernie Ecclestone, directorul executiv al Formula One Group, a anunțat că noi discuții vor avea loc luna viitoare, informează BBC.

Șefii Formulei 1 au convenit că noul format al calificărilor eliminatorii nu furnizează suficientă acțiune și competitivitate, pe ultimul segment al întrecerii. Mai mulți piloți, printre care Fernando Alonso și Sebastian Vettel, și-au exprimat public părerile împotriva noului sistemul de calificări. Vettel consideră că sportul nu are parte de conducerea adecvată, spunând că deși înțelege entuziasmul adus de niște calificări ce ar putea da peste cap ordinea firească la start, „sportul trebuie să rămână sport și cel mai rapid pilot trebuie să fie primul, odată cu cea mai bună echipă”, potrivit BBC.

În urmă cu două săptămâni, echipele din Formula 1 au aprobat noul format propus de Federația Internațională de Automobilism (FIA), care a introdus calificări eliminatorii. Conform noului sistem, piloții sunt eliminați treptat pe durata Q1, Q2 și Q3, în loc să se tragă linie la finalul fiecăreia dintre cele trei părți ale sesiunii. Astfel, piloții vor avea un timp scurt de a stabili un tur rapid – 7, 6, respectiv 5 minute pentru fiecare parte a sesiunii -, iar apoi câte unul va fi eliminat la fiecare 90 de secunde scurse. Q2 va începe cu 15 piloți, în timp ce Q3 va avea la start doar 8, primii doi urmând să se lupte pentru pole-position în ultimele 90 de secunde.

Două opțiuni au fost prezentate echipelor pentru formatul calificărilor: 1) să fie menținute aceleași reguli folosite la Melbourne; 2) să fie păstrat sistemul eliminatoriu pentru primele două sesiuni de calificări, dar să aibă o durată mai mare cu un minut, urmate de o sesiune finală similară celei din formatul de anul trecut.

Comisia Formulei 1 este formată din Bernie Ecclestone și reprezentanți ai echipelor, ai Federației Internaționale de Automobilism, ai furnizorului de pneuri Pirelli, ai sponsorilor și ai circuitelor. Pentru a schimba regulile în timpul unui Campionat Mondial, este nevoie de unanimitate. Modificările trebuie să fie aprobate de Grupul de Strategie și de Comisia Formulei 1, înainte de a ajunge pe masa Consiliului Mondial al Federației Internaționale de Automobilism.

Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului va avea loc pe 3 aprilie.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Un fost elev al lui Dan Petrescu l-a pus la punct pe ”Bursuc”, după CFR - Rapid! Discursul antrenorului, de neînţeles: ”E rupt de realitate”
Un fost elev al lui Dan Petrescu l-a pus la punct pe ”Bursuc”, după CFR - Rapid! Discursul antrenorului, de…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 12.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 12.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul…
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×