Pentru Botoșani există doar varianta victoriei la Craiova: „Trebuie să mergem cu gândul de a câștiga”

Pentru Botoșani există doar varianta victoriei la Craiova:
  • Publicat:
  • Actualizat:
FC Botoșani va întâlni joi după amiază, de la ora 16.00, în deplasare, pe CSU Craiova, o echipă care speră să joace în următoarea ediție a Europa League chiar dacă nu a prins play-off-ul Ligii I. Oltenii au avut un început bun în play-out și sunt favoriți contra moldovenilor antrenați de ardeleanul Pustai.
 
Cristi Pustai, antrenorul principal al FC Botoșani, are mari probleme de lot înaintea meciului cu CSU Craiova, programat să se dispute joi după amiază, de la ora 16.00. Dimitrov, Vașvari și Roman sunt accidentați iar Matulevicius și Miron au lipsit de la pregătire, ei fiind convocați la loturile naționale.
„Urmează un meci în deplasare, la o echipă care în acest play-out și-a câștigat ambele meciuri de pe teren propriu. O echipă care a ajuns pe primul loc, o echipă foarte bună. Noi ne confruntăm cu probleme. Dimitrov nu a putut fi recuperate și nu știm dacă o să-l avem la meciul cu Timișoara. Nici Gabi Vașvari. Mai și accidentarea lui Dan Roman. Plecarea celor doi la lot, Miron și Matulevicius. Matulevicius s-a întors astăzi. Miron joacă marți un joc oficial la Mediaș. Umează să decidem dacă îl convocăm sau nu. Mai sunt și alți jucători, de asta lotul este atât de numerous. Au și alții șansă să joace. Important este să mergem la Craiova cu încredere. În play-out nu mai există teren propriu sau deplasare. Pe orice teren poți să obții puncte. Orice punct adăugat… egalul este mai bun decât o înfrângere”, a spus Cristi Pustai, adăugând: „Craiova a fost o echipă care aproape tot campionatul a fost în zona celor șase din play-off. Este po echipă destul de omogenă, cu jucători, mai ales de la mijloc în sus, foarte rapizi. Sunt meciuri diferite. Ați văzut ce diferență între Chiajna din decembrie și Chiajna din martie. Fiecare meci are istoricul lui. Întâlnim o echipă redutabilă pe teren propriu”.
 
Înaintea acestei partide, Carralero și Casado, cei doi spanioli din lotul FC Botoșani, se declară optimiști și spun că pot obține trei puncte în Bănie.
„Toate meciurile sunt destul de grele, Craiova este o echipă puternică, cu jucători buni, rapizi, cred că vom avea un meci greu, disputat. Ca la fiecare meci, ne dorim să câștigăm și cred că vom și reuși. Mă surprinde faptul că nu existe diferențe între echipele din prima parte a clasamentului și cele din subsol. Am văzut asta în ultimul meci de acasă, dar și în cel dintre Petrolul și Cluj, care au terminat 0-0. Liga I m-a surprins plăcut, pentru că ai ocazia să vezi fotbal. Are viteză și un nivel ridicat, ceea este foarte bine”, a declarat Fernando Carralero.
 
„Întotdeauna este greu să joci în deplasare, mai ales că acum este vorba de o echipă puternică. Noi trebuie să mergem cu gândul de a câștiga, de a obține un rezultat bun, iar echipa lucrează în acest sens. Nu știu dacă voi juca la Craiova. Este decizia antrenorului. Eu întotdeauna sunt pregătit să joc. Mă antrenez asiduu și, la fiecare etapă, încerc să fiu cât mai bine pregătit. Așa cum am spus și altădată, campioantul României este unul destul de puternic, iar acest lucru este dovedit și de faptul că se ajunge ca echipe teoretic mai mici să câștige în fața celor mari, iar cele mari să piardă acasă și să câștige în deplasare. Avem exemplul meciului dintre Steaua și Voluntari. Aici toate echipele sunt destul de puternice, niciun meci nu este câștigat dinainte”, a declarat Jose Casado.
 
Mijlocașul spaniol susține că s-a acomodat foarte bine la Botoșani și că este pregătit sută la sută pentru a juca toate cele 90 de minute în meciul de la Craiova.
 
„Oamenii de aici mi-au plăcut chiar din prima zi. Mulți vorbesc spaniola sau engleza, eu, de asemenea, mă descurc în mai multe limbi străine, iar acest lucru a făcut să-mi fie ușor chiar din prima zi. Iar orașul, deși este unul mic, este bine organizat. Ai totul la îndemână. Suporterii m-au surprins chiar din prima zi. Am văzut la televizor că pe alte stadioane nu sunt atât de mulți suporteri. Aici, oamenii vin la stadion,ne sprijină, chiar și atunci când jocul nostru nu este foarte bun. Acest lucru este important pentru echipă, ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivul fixat pentru acest sezon”, a afirmat Casado.
 
Fotbalistul botoșănean a vorbit și despre meciul amical dintre România și Spania, declarând că a rămas surprins de jocul naționalei antrenate de Anghel Iordănescu.  
„Echipa Spaniei este într-o perioadă de probă. S-au schimbat mulți jucători, au venit mulți tineri.Nu mai este echipa care, acum câțiva ani, a obținut rezultate atât de bune la Mondial și la European. În schimb România m-a surprins. Deși este o echipă tânără, are atitudine, încearcă să joace și cred că, în câțiva ani, va obține rezultate foarte bune”, a mai spus Jose Casado.
 
Partida CSU Craiova- FC Botoșani, meci contând pentru etapa a IV-a a play-out-ului va avea loc joi, 31 martie, de la ora 16:00 pe „Extensiv”, meciul urmând a fi transmis în direct de Digi, Dolce și Look.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×