Hagi revine acasă

Dacă echipa lui Hagi ar fi avut prestațiile de acum și în sezonul regulat, atunci cu siguranță că nu se mai bătea pentru un loc în cupele europene, ci trăgea tot la un loc, dar unul în viitoarea ediție a primei ligi în plutonul cu Timișoara și Voluntari. Hagi a mai schimbat o dată din mers și profilul, și obiectivul proiectului Viitorul. Să ne înțelegem din capul locului. Hagi a rămas o excepție în fotbalul nostru. Toți ceilalți antrenori antrenează pe banii unui patron, în schimb Hagi antrenează pe banii săi. La o adică pe alții îi cam doare în pălărie, pe Hagi însă chiar îl doare cu adevărat. Cu alte cuvinte, Hagi nu are de ce să se căciulească la vreun șefuleț parașutat în club de cine știe unde dacă, să zicem, are de gând să rupă relația cu Nicoliță. Dacă e de acord cu propria-i părere, poate să facă orice poftește. Tot el plătește, nu?

Abia acum Hagi pare că se apropie de proiectul inițial. Obiectivul Viitorului a fost limpede ca apa de izvor: să crească niște puști, să le ridice cota, să-i așeze în vitrină și, logic, să-i vândă ca să poată supraviețui. Ca un profesor de gimnaziu care ocrotește clasa un ciclu de patru ani. Din ce a vândut sau a cedat din obligații, se spune, în această iarnă, n-a auzit nimeni de vreo mare afacere financiară, nici măcar de vreo sumă mai acătării care să fi intrat în visteria Viitorului. Luat de val și de laudele la foc automat, Hagi a vrut să împuște doi iepuri. Cu șeful de pluton Cernat (36 de ani), cu hârâiții Aganovici și Nicoliță, Hagi și-a închipuit că poate lua și titlul, și să le și salte cotele lui Tănase sau Benzar.             

Cu flerul de odinioară, Hagi era musai să fie primul care are habar de unde provine neputința de acum a propriei echipe. Și-au luat zborul Aganovici (mai ales), Achim și Mitrea, coloana vertebrală, s-a spulberat și jocul șarmant  care desfăta atâtea priviri. Autoironia, glumițele de șantier și chipul afișat cu subînțeles din categoria „unii nu vor ca noi să luăm titlul” sau „poate că am început să mă pricep și eu la fotbal” nu-l avantajează câtuși de puțin. Dimpotrivă. Abia acum, o dată cu promisiunea că în următoarul meci de campionat, cu Astra, va mai introduce câțiva mânji de la academie, s-ar putea afirma că Hagi și-a adus aminte de originea și țelul Viitorului.

P.S. S-au întors vremurile de odinoară. Mai ieri, cum deschideai televizorul, cum întorceai o pagină de ziar, nu aveai cum să scapi de „părerile elocvente” ale lui Borcea, Mihai Stoica, ale fraților Becali, ale lui Gigi Becali. Despre fault, despre ofsaid, despre fotbal, despre orice. Azi, replicile lui Șumudică vin în cascadă, copleșesc informațiile din fotbal. Nu uită niciodată să se victimizeze: „despre Astra și Șumudică nu scrieți decât o știre micuță, acolo într-un colț de ziar”. Are mereu o tolbă plină cu răspunsuri veninoase și pentru Rednic, și pentru Gigi Becali, și pentru Reghecampf. Pentru toți. „Am mereu vorbele cu mine”, se justifică. Șumudică nu e la urma urmei decât un antrenor plătit să antreneze. Or nu l-a auzit nimeni la vreo conferință de presă spunând că a profitat de două zile de pauză în campionat și a dat o fugă până la Munchen, să zicem, să vadă ce noutăți propune la antrenamente Guardiola.