Antrenorul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, e convins că echipa sa va reuși să întoarcă, săptămâna viitoare, pe Santiago Bernabeu, rezultatul înregistrat miercuri seară, 0-2 cu Wolfsburg în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
„Întotdeauna este o dezamăgire să pierzi un meci în Champions League, mai ales în maniera în care l-am pierdut noi, dar trebuie să rămânem calmi și uniți. Nu trebuie să facem o tragedie acum. Așa se întâmplă când nu jucăm la intensitatea la care ar trebui” a sus Zidane la finalul meciului din Germania.
Zidane a dat vina pentru înfrângerea cu Wolfsburg și pe euforia de după Victoria de pe Nou Camp, de la finalul săptămânii trecute.
„Acum ne vom odihni și vom vedea ce trebuie făcut pentru ca în retur să nu avem vreo surpriză. Cred că problemele noastre au fost în prima repriză, pentru că în partea a doua ne-am revenit. Înainte de meci șansele erau 50-50, dar acum ei sunt favoriți. Mai avem însă 90 de minute să arătăm că suntem o forță.” a mai spus Zidane la conferința de presă de după meci.
Real Madrid a pierdut aseară meciul tur din sferturile Ligii Campionilor după ce a primit, în prima repriză, două goluri în doar șapte minute. Ricardo Rodriguez și Maximilian Arnold au marcat pentru Wolfsburg.
Returul va avea loc pe 12 aprilie, pe arena „Santiago Bernabeu” din Madrid.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER