Marius Șumudică e gata de Astra – Steaua, finala campionatului, care se va juca sâmbătă, de la 20:30, LIVE BLOG pe ProSport.
Vineri, antrenorul giurgiuvenilor a ținut conferința de presă de dinaintea confruntării cu echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf. Șumudică spune că presiunea nu este pe elevii săi, ci pe fotbaliștii campioanei ultimelor trei sezoane, al căror obiectiv e calificarea în grupele Ligii Campionilor în sezonul trecut. Atmofera din lotul liderului Ligii 1 e obișnuită, iar Alibec și compania respectă ritualurile de dinaintea unui meci obișnuit: „Steaua are totul de pierdut, nu noi. Nu simt presiune. Tot tenis de picior jucăm în cabină înainte de antrenament. Am rămas la fel. Orice s-ar întâmpla, îmi felicit echipa că a ajuns până aici. entru mine și pentru jucători obiectivul e să terminăm în primele trei. Matematic, suntem peste 90% siguri că l-am îndeplinit. Mâine veți vedea o echipă super motivată. Dacă pierdem, dăm mâna cu adversarii și merge mmai departe”, a spus Șumudică.
Cristi Balaj are cele mai mari șanse să arbitreze meciul care va decide câștigătoarea titlului, iar tehnicianul de 45 de ani nu are nicio problemă cu centralul din Baia Mare: „Când am zis despre Colțescu că va fi delegat la meciul cu Pandurii a fost o coincidență. Ce informații să am eu? Balaj e unul dintre cei mai buni arbitri români, cred că el va fi la centru. N-am avut niciodată probleme cu el, l-am respectat și l-am apreciat, chiar dacă m-a eliminat când eram la alte echipe”, a declarat antrenorul Astrei.
Șumudică a oferit și un moment marcă înregistrată și l-a ironizat pe Reghecampf. Întrebat despre prețurile mari fixate de giurgiuveni pentru acest meci, 100 de lei pentru fiecare bilet, antrenorul a evitat să comenteze subiectul, dar spune că nu va avea nevoie de bodyguarzi pentru a sta departe de ura steliștilor din tribune: „Ai mei sunt mai slabi. Dacă sunt slabi, ne mulțumim cu locul doi sau trei. Dacă vom câștiga și cu Steaua, trebuie să-i întrebați pe ei mai multe, nu pe noi. Nu lucrez la contabilitate, nu știu câte bilete s-au vândut. Cei din conducere stabilesc prețurile, nu eu. Nu mă pricep la bugete. Dacă mă pricepeam eram manager general. Nu avem nevoie de bodyguarzi aici. Nu e Bronx, suntem la Giurgiu. Nu mi-aș permite să trimit pe nimeni nicăieri și nu am prieteni de genul acesta. Am înțeles că Reghecampf a fost condus de bodyguarzi până la bancă la Giurgiu”, a mai spus antrenorul liderului Ligii 1.
Fostul atacant din Giulești a povestit și un episod petrecut în dimineața zilei de vineri: „Dimineață au venit doi inși să zgârie autocarul. Au aruncat cu bolovani după noi, au scris în tot orașul >, dar lucrurile astea doar ne întăresc”, dezvăluit Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER