Atacantul Claudiu Keșeru a marcat un gol pentru Ludogoreț Razgrad în victoria echipei sale, scor 2-1, pe teren propriu, cu Cherno More Varna, în cadrul etapei a 29-a din prima ligă de fotbal din Bulgaria.
Wanderson a deschis scorul pentru gazde în minutul 9, iar Iliev a egalat în minutul 31 pentru Cherno More. Keșeru (29 de ani) a înscris golul victoriei pentru Ludogoreț în minutul 72.
Fundașul central Cosmin Moți (31 de ani) nu a fost nici măcar rezervă pentru Ludogoreț, iar mijlocașul central Andrei Prepeliță (30 de ani) a intrat pe teren în minutul 90, în locul lui Keșeru.
A fost a noua victorie consecutivă pentru echipa din Razgrad. Ludogoreț nu a pierdut niciun meci pe teren propriu în acest sezon. În urma acestui rezultat, Ludogoreț a acumulat 60 de puncte în clasament și este lider autoritar în Bulgaria. Următoarea clasată, Levski Sofia, este la 14 puncte distanță.
Atacantul Claudiu Keșeru (29 de ani) este golgheterul lui Ludogoreț, cu 13 reușite în acest sezon, din 24 de apariții. Totodată, Keșeru este cel mai bun marcator din prima ligă bulgară de fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER