Jiangsu Suning, echipa antrenată de românul Dan Petrescu, rămâne fără înfrângere în campionatul Chinei și după meciul, de pe teren propriu, cu Shanghai Shenhua, câștigat cu scorul de 2-0. Jiangsu Suning este lider în clasament, cu 13 puncte.
În etapa a cincea din campionatul Chinei, Jiangsu Suning, formație antrenată de românul Dan Petrescu s-a impus în meciul cu Shanghai Shenhua. Meciul a fost echilibrat până spre final, când Jiangsu a dat lovitura prin dubla lui Ren Hang, din minutele 83 și 90+1.
În primele patru etape, echipa pregătită de Dan Petrescu, avea trei victorii și o remiză. În urma succesului cu Shanghai Shenhua, scor 2-0, Jiangsu Suning a acumulat 13 puncte, cu unul mai mult decât Guangzhou Evergrande. Podiumul este completat de Shanghai SIPG, cu opt puncte.
În runda următoare, Jiangsu Suning va evolua, în deplasare, Guangzhou R&F, fosta echipă a lui Cosmin Contra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER