Mirel Rădoi a rămas dezamăgit de aventura trăită la revenirea în România și spune că se va stabili în Dubai, alături de familia sa. Fostul antrenor al Stelei ar putea deveni colaboratoul lui Cosmin Olăroiu.
În vara anului trecut, Mirel Rădoi a lăsat lumea arabă pentru prima experiență ca antrenor în Liga 1. Însă realizările sale nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și și-a dat demisia de la Steaua la finalul anului trecut. Rădoi s-a îndepărtat pentru o perioadă și de nașul său, Gigi Becali, după ce acesta l-a dat afară pe Nicolae Dică, deși îl confirmase în funcția de antrenor.
Acum, Rădoi se declară dezamăgit de ce a găsit în revenirea în România și spune că se va muta în Dubai, alături de familia sa: „Eu o să plec de acasă, pentru că o să mă mut în Dubai. Nu o să mai stăm aici. Cu tot cu familie, pentru că lucrurile sunt foarte greu de înțeles în România și, din pacate, o să luăm această decizie”, a declarat Mirel Rădoi, potrivit DolceSport.ro
În Dubai, Rădoi ar putea deveni colaboratorul lui Cosmin Olăroiu, care antrenează la Al Ahli. Cei doi au o relație foarte apropiată: „Vom vedea, întâi trebuie să îmi termin cursurile, după aceea voi vedea drumul pe care îl voi urma”, a mai spus Rădoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER