Pe 30 martie s-au împlinit doi ani de la trecerea în neființă a lui Costel Moscalu, cel mai iubit jucător din istoria baschetului ieșean. Fostul căpitan și antrenor al Politehnicii s-a stins la numai 47 de ani, cu doar câteva zile înainte de a-și serba ziua de naștere și a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și admirat.
De atunci, idolul tribunelor le zâmbește zilnic colegilor și suporterilor din holul Sălii Polivalente, unde se află un tablou cu chipul fostului căpitan al Iașiului. Au trecut doi ani de la acel moment trist și s-a așternut praful pe o inițiativă luată de cei care l-au cunoscut și îndrăgit: propunerea ca Sala Polivalentă din Iași să poarte numele de Costel Moscalu. Nu ar fi rău ca oficialii clubului Politehnica, foștii colegi sau suporterii echipei de baschet să continue acest demers pentru că fostul idol al tribunelor din Polivalentă merită acest lucru. I s-a oferit poate prea puțin cât timp a făcut spectacol sub panouri, iar acum, ca o reperație morală, cei care diriguiesc sportul ieșean și municipalitatea ar trebui să concretizeze această idee.
A doua ediție a Memorialului Costel Moscalu
Duminică, 24 aprilie 2016, de Sfintele Florii, Sala Polivalentă din Iași va găzdui a doua ediție a Memorialului de baschet Costel Moscalu. După cum a informat Ioan Cilibiu, unul dintre principalii organizatori ai evenimentului, programul zilei este structurat pe trei paliere, după cum urmează:
Intrarea spectatorilor în Sala Polivalentă ieșeană este liberă!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER