Seria bună de rezultate obținute de Petrolul Ploiești s-a încheiat brusc, cu o înfrângere usturătoare suferită în fața unei contracandidate în lupta pentru evitarea retrogradării, FC Botoșani, scor 0-4.
Trupa lui Jerry Gane a început bine partida de pe arena „Ilie Oană” și a trecut în mai multe rânduri pe lângă deschiderea scorului, însă cursul meciului s-a schimbat la 180 de grade în minutul 25, după ce Cabrera (foto) a deschis scorul cu un șut de la marginea careului, Reușita argentinianului a părut să a părut să toarne plumb în picioarele gazdelor, iar moldovenii au profitat din plin de situație.
Fulop a făcut 2-0 în mintul 38, după o centrare a lui Ivanovici și la următoarea fază s-a făcut 3-0. Același Ivanovici i-a furat mingea lui Benga și, scăpat singur cu Cobrea, nu a ratat ținta.
Imediat după reluare, Cabrera a reușit „dubla”, tot cu un șut din afara careului, deviat nefericit de Mișelăricu. 4-0 în mintul 48 și pentru toată lumea a fost clar că Petrolul nu mai poate obținue nimic din acest meci.
Grație victoriei de la Ploiești, Botoșani ajunge la 24 de puncte și iese măcar temporar din zona „fierbinte”. Locul care duce la baraj e ocupat în acest moment de Concordia Chiajna (21 de puncte), în timp ce ACS Poli (19 puncte) și Petrolul (12 puncte) sunt pe cele două poziții direct retrogradabile.
Petrolul – FC Botoșani 0-4 (Cabrera 25, 48, Fulop 38, Ivanovici 39)
Echipele de start:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER