În vârstă de 38 de ani, Sorin Popescu este noul antrenor principal al formației FC Voluntari. Gruparea ilfoveană a renunțat la serviciile lui Ionel Ganea, după eșecul suferit luni, 0-2 cu CS U Craiova. Timp de 12 ani, Sorin Popescu a fost antrenor la juniorii clubului Dinamo.
Sorin Popescu este noul antrenor principal al formației FC Voluntari, după ce ilfovenii au renunțat la serviciile lui Ionel Ganea, la finalul partidei pierdute cu CS U Craiova, scor 0-2. În vârstă de 38 de ani, Sorin Popescu a câștigat mai multe tiluri naționale cu echipele de juniori de la Dinamo, club la care a antrenat timp de 12 ani.
La gruparea FC Voluntari, Sorin Popescu a fost secundul antrenorilor Bogdan Vintilă, Flavius Stoican, Daniel Pancu, Gheorghe Mulțescu și Ionel Ganea.
”Ne așteaptă acum un meci greu la Botoșani, unde dorim să obținem toate cele trei puncte puse în joc. Avem un lot bun, care a reușit să învingă echipe ca Steaua, Petrolul, Timișoara. Apoi, mirajul cupelor europene a făcut să obținem rezultate slabe. Dar trebuie să luptăm pentru puncte, deoarece locul echipei FC Voluntari este în prima ligă de fotbal a țării”, a declarat Sorin Popescu la prima sa conferință de presă în calitate de antrenor principal al echipei FC Voluntari.
Sorin Popescu îl va avea ca secund pe Dinu Todoran. Cei doi vor fi ajutați și de fostul selecționer al echipei naționale, Mircea Rădulescu.
Cu șase etape înainte de finalul campionatului, FC Voluntari se află pe locul 6 în play-out-ul Ligii I, poziție care asigură prezența în barajul de menținere în prima ligă.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER