În discursul de încheiere al Jocurilor Olimpice de Iarnă din Calgary, Canada 1988, directorul executiv Frank King a rostit numele unuia dintre participanți, lucru care nu se mai petrecuse până atunci. „Ne-ați câștigat inimile, iar unii dintre voi au zburat ca vulturii”. Era vorba despre Michael „Eddie” Edwards. Spectatorii prezenți au izbucnit în urale: „Eddie, Eddie, Eddie!”, în timp ce un tânăr britanic de 24 de ani s-a ridicat în picioare, în aplauzele tuturor. Era primul săritor cu schiurile din Marea Britanie care participa la Jocurile Olimpice, un sportiv care a evoluat tot timpul cu zâmbetul pe buze și care a fost gata să sacrifice totul pentru un vis: Jocurile Olimpice de Iarnă.
Edwards s-a născut în Cheltenham, Gloucestershire, în 1963. Crescut într-o familie fără prea multe posibilități financiare, a lucrat ca zugrav pentru a-și câștiga existența. Eddie a început să practice săriturile după ce a ratat calificarea la JO de Iarnă din 1984 la proba de schi alpin. Pentru a se pregăti fără cusur pentru balul celor cinci cercuri din Calgary, el s-a mutat în Lake Placid, New York, unde putea să participe la competiții de un nivel superior. Rămas falit, Edwards a început să se antreneze sub observația lui John Viscome și Chuck Berghorn și să utilizeze echipamentul celui din urmă, fiindu-i necesare șase perechi de șosete pentru ca bocancii de schi să îi stea perfect, iar șnurul să-i țină strâns casca de cap. Și nici fizicul nu îl avantaja. Avea 82 de kilograme, cu nouă mai mult față de cel mai greu competitor și purta ochelari de vedere pe sub cei de schi. După câteva ore petrecute pe rampa de 15 metri, el s-a mutat la cea de 40 și a căzut la aterizare. Nu avea să fie unica accidentare! Dar Eddie nu renunța ușor, chiar dacă ochelarii se abureau la înălțime și îl împiedicau să vadă unde aterizează. După cinci luni, el a trecut la rampa de 70 de metri. Ce s-a întâmplat mai departe vă întrebați…
Fără sponsori sau altă posibilitate de finanțare, Eddie a împrumutat mașina mamei sale și a plecat în Europa în încercarea de a se califica la Jocurile Olimpice. În 1986, el a depășit recordul britanic la sărituri cu schiurile (68 de metri) și visul olimpic părea tot mai aproape. Dar drumul său nu a fost pavat cu roze. Și-a fracturat maxilarul și, din lipsă de bani, s-a legat singur cu o față de pernă și a mers mai departe. A acceptat tot felul de slujbe part-time pentru a se putea finanța: baby-sitter, grădinar și bucătar. Și, în cele din urmă, echipa Italiei i-a făcut cadou un echipament complet. Vestea că a fost acceptat în echipa olimpică a Marii Britanii l-a găsit într-un spital de psihiatrie, unde plătea o lirăpenoaptepentru a dormi.
În 1987, a reprezentat Marea Britanie la Campionatul Mondial din Obertsdorf, Germania, unde a terminat pe ultimul loc. Popularitatea sa în rândul spectatorilor a crescut, dar Eddie nu avea idee despre ce îl aștepta în Calgary.
„Welcome to Calgary, Eddie the Eagle!”
Experiența „Vulturului” la JO din 1988 a început cum nu se putea mai haios. Bagajul i s-a deschis și o grămadă de șosete și piese de lenjerie s-au împrăștiat în caruselul care îl transporta. Fără să ezite, Eddie a sărit în carusel și a început să le adune. La ieșirea din aeroport, el a fost întâmpinat de o echipă a televiziunii canadiene și de mai mulți fani care au afișat mesajul: „Welcome to Calgary, Eddie the Eagle!.” Era pentru prima oară când i se spunea în acest fel. Emoționat, el s-a lovit de ușa din sticlă și schiurile i-au căzut pe jos. Conștienți de situația financiară a sportivului, fanii i-au oferit banii strânși dintr-o colectă și Eddie a început să polarizeze toată atenția la Jocurile Olimpice.
„Cel mai important lucru nu este să câștigi la JocurileOlimpice, ci să participi. Lucrul esențial în viață nu este să concurezi, ci să lupți bine!” Pierre de Coubertin, fondatorul Jocurilor Olimpice
Imediat, foarte mulți jurnaliști au decis să îl cheme pe Edwards la o conferință de presă, însă sportivul s-a pierdut prin satul olimpic și nu i s-a mai permis accesul fără acreditare. Toate i se întâmplau numai lui. Când a reușit să ofere declarații, și-a apărat constant dreptul de a participa la Olimpiadă: „Unde scrie că Jocurile Olimpice sunt doar pentru învingători?”, a spus el lărgindu-și zâmbetul.
La probele de 70 și 90 de metri, finlandezul Matti Nykanen a obținut medaliile de aur, confirmând că devenise unul dintre cei mai buni săritori din toate timpurile. Pentru cei 46.000 de spectatori exista însă un eveniment mult mai important la proba de 70 de metri în acea zi de 14 februarie. Chiar dacă a sărit doar 55 de metri la ambele încercări, Eddie the Eagle a fost ovaționat ca un învingător. Mulțimea i-a cântat numele încă de când sportivul a ajuns în vârful rampei, ținând în mână un bocanc auriu, primit de la prietena lui. Ca tribut pentru fani, pe casca lui stătea scris cu litere aurii „Eagle”. Ca de fiecare dată înainte de o săritură, Eddie și-a rostit rugăciunea: „May I survive and come through this intact”. A terminat proba pe ultimul loc, dar nici el și nici spectatorii nu au fost dezamăgiți.
Nu toată lumea a fost îndrăgostită de Eddie. Ziarul german Jungle Welt l-a etichetat drept clovn și l-a acuzat că face de râs Jocurile Olimpice. „Unde s-ar ajunge dacă tuturor celor ca el li s-ar permite să participe la Olimpiade?”. Înaintea probei de 90 de metri, oficialii i-au cerut lui Eddie să renunțe din cauza vântului puternic. Dar Eddie era deja „Vulturul”. Cine îl putea opri!? Companiile l-au asaltat cu oferte de publicitate, iar Asociația Olimpică a Marii Britanii a decis să deschidă un fond pentru a putea face față ofertelor. Edwards a reușit nu doar să aterizeze fără să se accidenteze la proba de 90 de metri, ceea ce era o ușurare pentru toți cei prezenți, ci să și stabilească un nou record britanic la sărituri cu schiurile: 71 de metri.
„Ne-ați câștigat inimile. Iar unii dintre voi ați zburat ca vulturii”, a declarat Frank King la ceremonia de închidere a JO, moment în care „Vulturul” s-a ridicat în picioare și a salutat mulțimea care îl ovaționa: „Eddie, Eddie, Eddie!”
Regula Eddie the Eagle
După reprezentațiile lui Edwards de la JO din 1988, Comitetul Olimpic Internațional a inventat Regula „Eddie the Eagle”, prin care orice sportiv care dorea să participe la Olimpiadă trebuia să se claseze între primii 50 din lume. „Vulturul” nu a mai participat vreodată la Olimpiadă, însă a sărit 85 și 115 metri la problele de 90 și 120 de metri. În 1992 a ajuns falit și a avut numeroase apariții în show-uri de televiziune. A purtat flacăra Olipmică în Winnipeg, în drumul spre JO din Vancouver 2010 și a compus și a interpretat două cântece, unul dintre ele intitulat „On Eddie”s wing”. Blamat și adulat deopotrivă, Eddie the Eagle rămâne un exemplu de dăruire ș isacrificiu în sport, un outsider care a captivat lumea prin curajul și determinarea de a-și atinge visul.
Articol scris de ClaudiuSurmei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER