Pandurii Tg. Jiu este pe locul 3 în Liga 1 cu o etapă înainte de final și are asigurată prezența în preliminariile Europa League la finalul unuia dintre cele mai bune sezoane din istorie. Gorjenii au început ascensiunea în pauza de iarnă a sezonului trecut, atunci când echipa a fost salvată de la retrogradare după venirea la echipă a cuplului Iordănescu – Răducan. Totuși, anunțul retragerii finanțării de la CEO (Complexul Energetic Oltenia) – unul dintre membrii fondatori ai Pandurilor, face imposibilă păstrarea jucătorilor care au atins performanța din acest sezon. Mai mult, antrenorul este ca și plecat de la echipă.
Indiciile conform cărora Edi Iordănescu este în pole position pentru o trecere la CS U Craiova sunt din ce în ce mai dese. Sursele ProSport indică faptul că patronul oltenilor, Mihai Rotaru, a pomenit numele fiului selecționerului într-o discuție despre viitorul clubului său și i-a transmis antrenorului că dorește o discuție cu privire la o posibilă colaborare la finalul sezonului. Iar șansele ca Iordănescu să mai rămână la Pandurii sunt aprope de zero, în ciuda discursului său. Șansele ca CEO să revină asupra deciziei de întrerupere a finanțării sunt aproape de zero, iar ceilalți sponsori și autoritățile locale nu pot asigura fondurile necesare păstrării pretențiilor de la Tg. Jiu. În condițiile în care bugetul sezonului următor va fi alcătuit fără contribuția CEO, salarii precum cele primite de Ioan Hora, Adrian Ropotan sau Dan Nistor vor fi imposibil de plătit, iar prelungirea contractelor unor fotbaliști precum Mihai Răduț și Cristian Săpunaru nu poate fi luată în discuție.
2 milioane de euro este suma cu care CEO a contribuit în ultimul sezon la bugetul total al Pandurilor
Dragomir: „La Pandurii se destramă totul, e fraudă mare acolo”
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir a anunțat și el dezastrul de la Tg. Jiu. „Edi nu mai are cum să stea acolo, la Pandurii se destramă totul. Am vorbit eu cu cineva, cu un fost conducător și mi-a spus că e fraudă mare acolo„. Extrem de gravă, dezvăluirea făcută de actualul președinte al lui FC Voluntari contravine deciziilor instanțelor din anii trecuți, atunci când finanțarea CEO către clubul de fotbal a fost considerată legală. În plus, în discursul său public prin care a anunțat întreruperea finanțării, ministrul Energiei nu a vorbit despre ilegalitate, ci mai repede despre o decizie care să respecte logica economică. „În urma rezultatelor financiare care prevăd o potențială pierdere record, consider de la sine înțeles că programele de sponsorizare ale Complexului Energetic Oltenia să se suspende. Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu, un club profesionist de fotbal, nu face excepție de la această regulă„, a spus Victor Grigorescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER