De ce nu s-au potrivit Dinamo și Rednic. Ștucan, despre cauzele care au dus la divorțul anunțat azi de antrenor

De ce nu s-au potrivit Dinamo și Rednic. Ștucan, despre cauzele care au dus la divorțul anunțat azi de antrenor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Azi, la Săftica, Mircea Rednic le-a spus jurnaliștilor că pleacă de la Dinamo: „Proiectul meu nu coincide cu cel al lui Negoiță. Sunt dezamăgit!”.

Întâi, să vedem de ce se potriveau. Rednic e un simbol al clubului Dinamo, chiar dacă a luat titluri și la Rapid, iar simbolurile se potrivesc cel mai bine acolo unde sunt iubite. Rednic este iubit în Ștefan cel Mare. Pentru faptul că a venit și a oprit o serie de 11 meciuri fără victorie în fața rivalei Steaua, fostul fundaș a fost susținut necondiționat de suporteri.

Miercuri, Dinamomania.eu a publicat o scrisoare deschisă a fanilor pentru finanțatorului Ionuț Negoiță, în care acestuia i se pune în vedere să-i ofere lui Mircea Rednic contractul pe care îl vrea. Printre rânduri se simte un ton de ultimatum:

„Noi nu vă cerem decât să aveți puțin curaj sau demnitate. Fie curajul de a investi niște bani și de a-i păstra pe Rednic, în primul rând, și apoi pe oamenii de bază cărora le expiră contractele, cum ar fi Ante Puljc, fie demnitatea de a recunoaște că nu puteți mai mult. Și vă cerem să le aveți acum. Ne-am săturat să așteptăm!”

La o oră distanță, Negoiță a ieșit cu un comunicat în care arunca responsabilitatea pentru amânarea semnării contractului în cârca lui Rednic. Pe scurt, finanțatorul i-a făcut o ofertă, antrenorul a replicat cu o contraofertă în care a cerut, printre altele, dublarea salariului.

De ce nu s-au potrivit Dinamo și Rednic?

Începem cu finanțatorul. De la venirea în club, Ionuț Negoiță a impus un control strict al costurilor. Dinamo a intrat în insolvență, a scăpat de unele datorii, și-a plătit altele, iar acum e solvabil. Salariile au ajuns la un nivel botezat rapid „low cost” și, implicit, au modificat strategia de transferuri. Dinamo nu mai poate să cheltuiască sume mari pentru aducerea unor vedete și are o singură șansă de a rezista, în lipsa unei surse generoase de finanțare: promovarea și vinderea propriilor jucători.

Aici, lucrurile sunt destul de simple. Din vara trecută, Rednic a cerut sau a aprobat aducerea a 24 de fotbaliști: nouă români și 15 străini. ProSport a analizat această campanie masivă de transferări și a împărțit fotbaliștii în mai multe categorii: confirmări, neconvingători, absenți de pe teren și deja plecați.

Transferurile de la Dinamo în acest sezon

8 CONFIRMĂ‚RI
Antun Palic (NK Krka) – cerut de Rednic
Ante Puljic (KAA Gent) – cerut de Rednic
Vytautas Cerniauskas (Korona Kielce) propus de scouterii clubului
Marcel Essombe (US Creteil) – propus de Dinu Gheorghe
Paul Anton (Pandurii) – cerut de Rednic
Harlem Gnohere (RAEL Mons) – cerut de Rednic
Miha Mevlja (Bnei Sakhnin) ­- cerut de Rednic
Patrick Ekeng (fără club) – cerut de Rednic

 

6 NECONVINGĂ‚TORI
Vlad Olteanu (FC Brașov) propus de scouterii clubului
Sergiu Hanca (ASA Târgu Mureș) propus de scouterii clubului
Victor Râmniceanu (Viitorul) cerut de Rednic
Romario Kortzorg (ASA Târgu Mureș) – cerut de Rednic
Eric Bicfalvi (Liaoning) – cerut de Rednic
Laurențiu Corbu (Titu) – cerut de Rednic

2 LIPSĂ‚
Kaj Leo i Bartalsstovu (Levanger LK) – cerut de Rednic
Paul Batin (fără club) – cerut de Rednic

 

8 DEJA PLECAȚI
Patrice Feussi (ASA Tg Mureș) – era deja semnat
Aljosa Vojnovic (NK Osijek) – cerut de Rednic
Gabriel Abraham (Oțelul) – cerut de Rednic
Orlin Starokin (Lokomotiv Sofia) – propus de Dinu Gheorghe
Fabian Himcinschi (Râmnicu Vâlcea) – cerut de Rednic
Ricky Van Haaren (ADO Den Haag) – propus de Dinu Gheorghe
Gezim Shalaj (fără club) – cerut de Rednic
Antonio Ghomsi (fără club) – cerut de Rednic

Chiar dacă nu toți au fost ceruți de el, Rednic și-a dat acordul pentru toate cele 24 de transferuri. Practic, o treime dintre fotbaliști au confirmat, alta e deja trecută la costuri nerecuperabile. Mai rămân opt jucători, dintre care doi reprezintă clar implanturi nereușite.

De mulți ani, Rednic era renumit în piață ca un antrenor care preferă fotbaliștii din străinătate, în special pe cei care sunt impresariați de agenți cunoscuți lui. De aceea, decizia lui Negoiță de a-l aduce la Dinamo era din start o invitație la divorț.

În comunicatul de miercuri, Ionuț Negoiță a spus:

„Pot să vă spun că singurul punct adițional important al noului contract este integrarea în lotul echipei mari a unor jucători proveniți din propria academie”

Într-un sezon, Mircea Rednic a promovat doar trei jucători din pepiniera clubului. Cifrele sunt din nou clare.

Jucătorii promovați de Rednic de la centrul de copii vs un rateu

Valentin Costache (mijlocaș) | 17 ani | 171 minute
Robert Moldoveanu (atacant) | 17 ani | 147 minute
Laurențiu Manole (mijlocaș) | 19 ani | 12 minute
Juniori total | 330 de minute
Ricky Van Haaren | 365 minute

 

În scrisoarea deschisă adresată lui Negoiță, fanii scriau:

„Avem în spate multe meciuri memorabile, o serie excelentă fără înfrângere în fața marii rivale, iar în față o finală ce ne poate aduce primul trofeu, după patru ani de secetă”.

Meciurile memorabile reprezintă partidele de care îți poți aduce aminte peste ani. Ele se împart în două categorii: cele de care își amintești cu plăcere și cele pe care ai vrea să le uiți dar nu poți. Aici, Mircea Rednic a lăsat o moștenire de 10 partide. Nu toate sunt însă pe placul fanilor.

Meciuri memorabile făcute de Dinamo în acest sezon

4 bune
Dinamo – Steaua 3-1 | sezon regulat
Pandurii – Dinamo 2-3 | Cupa României
Dinamo – Astra 2-1 | Cupa României
Steaua – Dinamo 2-2 | Cupa României

 

6 rele
Dinamo – CFR 0-2 | sezon regulat
CSU Craiova – Dinamo 3-0 | sezon regulat
Dinamo – Viitorul 1-5 | sezon regulat
Dinamo – Astra 1-4 | play-off
Astra – Dinamo 4-2 | play-off
Concordia – Dinamo 3-0 | Cupa Ligii

 

Patru contra șase e un raport defavorabil. Dintre meciurile bune, trei sunt în Cupă. Din cele nefericite, două s-au jucat chiar în play-off contra campioanei Astra, practic un indicator al faptului că Rednic nu a putut să o apropie pe Dinamo de titlu.

Cu toate astea, fanii sunt mulțumiți că au bătut Steaua după 11 partide și au eliminat echipa lui Reghecampf din semifinalele Cupei României. „El (n.red. – Rednic) a reușit să facă Dinamo să câștige în situații în care, pe vremea cumințelului Flavius, ar fi pierdut lamentabil”.

Datele sunt aici interpretabile. Să vedem mai întâi un raport între Mircea Rednic și Flavius Stoican, în sezoanele integrale în care au stat pe bancă:

Rednic vs Stoican într-un sezon „low budget” integral

Rednic 2016 – locul 4 | 13 puncte de lider | 7.500 de euro pe lună
Stoican 2014 – locul 4 | 18 puncte de lider | 3.500 de euro pe lună

Practic, Dinamo a progresat doar la numărul de puncte diferență față de echipa campioană, dar în ultima etapă poate depăși și locul 4 al lui Stoican, din 2014. Tabăra pro-Rednic are argumentul că meciurile din play-off au fost mult mai puternice, iar cea anti-Rednic faptul că pentru astfel de partide a fost adus antrenorul care a câștigat în 2007 ultimul titlu obținut de Dinamo.

Mergem mai departe. Faptul că Rednic este un antrenor inspirat nu poate fi contestat. În acest sezon, Dinamo a reușit să marcheze în opt meciuri prin fotbaliști introduși pe teren cu puțin timp înainte. În cinci dintre partide, golurile au fost decisive: două au adus victorii, iar trei egaluri.

Meciurile inspirate ale lui Rednic

Viitorul – Dinamo 1-1 | Patrick Petre intră și dă gol de 1-1 după 7 minute
Dinamo – Petrolul 2-0 | Gnohere intră și dă gol de 2-0 după 17 minute
Pandurii – Dinamo 2-2 | Gnohere intră și dă gol de 2-2 după 30 de minute
Pandurii – Dinamo 2-3 | Vojnovic intră și dă gol de 3-2 după 45 de minute
Dinamo – Steaua 3-1 | Gnohere intră și dă gol de 3-0 după 22 de minute
Dinamo – Pandurii 2-1 | Puljic intră și dă gol de 2-1 după 6 minute
Dinamo – Concordia 4-0 | Gnohere intră și dă gol de 4-0 după 19 minute
Steaua – Dinamo 1-1 | Gnohere intră și dă gol de 1-1 după două minute

Însă, în ciuda mulțumirii fanilor și a meciurilor salvate pe final, Rednic nu este nici măcar în top 3 al mediei de puncte pe meci în mandatele de peste 25 de partide avute de antrenorii de la Dinamo după titlul din 2007.

Rednic din 2016 ocupă locul 4, cu o medie de 1,75 puncte (n.red. – meciurile de Cupă sunt și ele calculate, deși nu aduc puncte), sub Mircea Rednic din 2009, care a avut 1,82 puncte pe meci.

Top medie puncte per meci în mandatele de +25 meciuri din ultimele 9 sezoane

Liviu Ciobotariu – 1,88 (33 de meciuri)
Mircea Rednic   – 1,82 (38 de meciuri)
Ioan Andone – 1,82 (44 de meciuri)
Mircea Rednic –  1,75 (48 de meciuri)
Flavius Stoican – 1,67 (58 de meciuri)
Dario Bonetti – 1,61 (31 de meciuri)
Cornel Țălnar – 1,50 (26 de meciuri)
Flavius Stoican – 1,37 (27 de meciuri)

 

În fine, un capitol esențial care nu poate fi însă cuantificat este impactul lui Rednic – omul poreclit și „Strâmbu'” – asupra vestiarului. În 2007, presa a relatat că antrenorul a plecat de la Dinamo după un conflict în vestiar cu liderii echipei care l-au acuzat că și-a oprit jumătate din bonusul de 500.000 de euro oferit de George Becali pentru că Dinamo a încurcat-o pe CFR.

În 2016, informațiile din vestiarul clubului sunt că Rednic și-a îndepărtat jucătorii români după invazia străinilor și după apariția primelor discuții legate de influența crescândă a fiicei antrenorului, Luana, un agent cu taxa plătită în Belgia.

Concluzia este că, în fiecare dintre cele trei mandate la Dinamo, Mircea Rednic nu a stat mai mult de un an și două luni. Practic, simbolul clubului este un antrenor de un sezon. O dovedește întreaga lui carieră. După această perioadă de grație, relația lui cu clubul devine un infern conjugal.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Găinușă rupe tăcerea despre actuala lui relație cu Oana Paraschiv, după Asia Express! Mai sunt sau nu prieteni? „Nu, suntem…”
Mihai Găinușă rupe tăcerea despre actuala lui relație cu Oana Paraschiv, după Asia Express! Mai sunt sau nu prieteni? „Nu,…
Ce lovitură: au început negocierile și Cristiano Ronaldo e așteptat să semneze!
Ce lovitură: au început negocierile și Cristiano Ronaldo e așteptat să semneze!
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu el, deși a știut de la început că face o greșeală: „M-am simțit dorită. Cu Pepe nu am simțit niciodată dragoste extraordinară”
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu el, deși a știut de…
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
"Mi-a fost ruşine". Gigi Becali a dezvăluit cum a făcut averea de 2 miliarde de euro. Moment unic de sinceritate…
Andreea Bănică s-a pozat aproape dezgolită pe internet. Imagini sexy cu artista: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică s-a pozat aproape dezgolită pe internet. Imagini sexy cu artista: „Arăți ca o puștoaică”
Ştirea momentului în fotbal! Se decide totul în doar câteva ore!
Ştirea momentului în fotbal! Se decide totul în doar câteva ore!
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Planta din medicina chinezească cu efecte MIRACULOASE pentru creier
Planta din medicina chinezească cu efecte MIRACULOASE pentru creier
Gestul milionarului român de doar 28 de ani pentru una dintre angajatele sale: N-am văzut aşa ceva niciodată
Gestul milionarului român de doar 28 de ani pentru una dintre angajatele sale: N-am văzut aşa ceva niciodată
Fosta vedetă din România care a ajuns fără dinți în gură. E la cerșit în Anglia și își reneagă familia
Fosta vedetă din România care a ajuns fără dinți în gură. E la cerșit în Anglia și își reneagă familia
Mașinile care nu mai trec ITP-ul în 2024. Șoferii nu pot modifica. Reguli complete RAR
Mașinile care nu mai trec ITP-ul în 2024. Șoferii nu pot modifica. Reguli complete RAR
Care a fost, de fapt, cauza morții lui Andrei, angajatul de la Penitenciarul Rahova. A lăsat în urmă 3 copii mici și o soție îngenuncheată de durere
Care a fost, de fapt, cauza morții lui Andrei, angajatul de la Penitenciarul Rahova. A lăsat în urmă 3 copii…
DOLIU! Este știrea tristă a zilei
DOLIU! Este știrea tristă a zilei
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Liga Europa: FCSB - Midtjylland 2-0. Campioana României, a 3-a victorie în grupe
Liga Europa: FCSB - Midtjylland 2-0. Campioana României, a 3-a victorie în grupe
Codul Rutier 2024: Pe ce drumuri este obligatorie faza scurtă. Este suficient să fie aprinse doar DRL?
Codul Rutier 2024: Pe ce drumuri este obligatorie faza scurtă. Este suficient să fie aprinse doar DRL?
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje de „La mulți ani”, pentru sărbătoriți
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje de „La mulți ani”, pentru…
×