Viitorul lui Kim Rasmussen este pecetluit! „Mâine voi face anunțul oficial”

Redactor:
Marius Hutu
Viitorul lui Kim Rasmussen este pecetluit!
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București a câștigat Liga Campionilor după o finală memorabilă cu Gyor, iar antrenorul Kim Rasmussen a avut o nouă contribuție majoră. Foarte probabil, acesta a fost ultimul meci important pe banca CSM București. În Budapesta se vorbește deja insistent că antrenorul își va continua activitatea la naționala vecină.

Încă cu vreo 2-3 ore înainte, câțiva jurnaliști vorbesc în centrul de presă despre Kim Rasmussen. „Va fi antrenorul naționalei Ungariei”, este ideea de bază pe care am desprins-o. Un jurnalist polonez, care a colaborat cu Rasmussen la naționala țării sale mărturisește că tehnicianul are în acest moment trei oferte: „A discutat cu Ungaria, dar are oferte și de la naționalele Danemarcei și Suediei. Să vedem ce decizie va lua până la urmă, la mijloc este și familia lui, ar trebui să-și aducă copiii la Budapesta, nu este chiar simplu”.

La sfârșitul partidei, Rasmussen este în centru atenție. Nici nu avea cum să fie altfel, doar este numărul 1 în Europa în acest moment. „Sunt mândru că sunt numărul 1, dar nu-mi pasă că sunt numărul 1. Jucătoarele au tot creditul. Le-am arătat că dacă suntem o echipă, putem câștiga orice meci”, spune antrenorul danez. 

Pe parcursul jocului a luat câteva decizii geniale, una dintre acestea fiind schimbarea croatei Jelena Grubisic cu Mayssa Pessoa, minutul 56, după un meci în care prima apărase fantastic. „Am observat că Jelena este puțin obosită, începusă să nu mai prindă mingi. Am fost foarte satisfăcut de prestația ei, dar când știu că am jucătoare extraordinare și în teren, și pe banca tehnică și simt că trebuie să iau o decizie, nu mă tem să o iau. Oricine îți poate oferi ceva, îmi place să-mi asum riscuri, astăzi a mers”, a explicat decizia Kim Rasmussen.

Apoi, trecem la subiectul cel mai fierbinte. Rămâne sau nu Kim Rasmussen la CSM București? „Voi bea o bere. Poate două. Poate trei sau patru. Dar apoi trebuie să mă trezesc la 7:30 și nu știu dacă mă voi simți foarte bine după mai multe beri. Poate voi sta treaz toată noaptea”, răspunde Kim. Insistăm.” Nu vorbesc despre viitorul meu, acum mă bucur, iar mâine voi face anunțul oficial despre viitorul meu”, a fost replica lui Rasmussen.

Foarte probabil, viitorul lui Kim Rasmussen nu va fi la CSM București. Altfel, clubul ar fi anunțat că danezul va continua, așa cum a procedat de fiecare dată când a avut certitudini. Deși a fost contestat în timpul acestui sezon, Kim pleacă din România, dacă se confirmă, cu capul sus.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut să audă de el
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut…
Echipamentele celor 36 de echipe din Champions League, de la cel mai frumos la cel mai urât! Liderul-surpriză
Echipamentele celor 36 de echipe din Champions League, de la cel mai frumos la cel mai urât! Liderul-surpriză
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
Cât câştigă un tânăr care nu a luat bacalaureatul, la primul său loc de muncă?
Cât câştigă un tânăr care nu a luat bacalaureatul, la primul său loc de muncă? "Sunt oameni la 40+ după…
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
Ce relaţie există între Ion Ţiriac şi singura femeie care i-a fost soţie: Am învățat lecția și am terminat
Ce relaţie există între Ion Ţiriac şi singura femeie care i-a fost soţie: Am învățat lecția și am terminat
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
România a luat fața Ungariei. Ungurii au fost umiliți. Decizia luată de Comisia Europeană
România a luat fața Ungariei. Ungurii au fost umiliți. Decizia luată de Comisia Europeană
Soțul Deliei, prima victimă a
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×