EXCLUSIV | Femeia cu un lup în inimă. Interviu cu Mayssa Pessoa, eroina CSM, despre respect, certurile din vestiar, tatuaje și cum au privit românii relația ei homosexuală | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Brazilianca arată că i s-a ridicat părul de pe mâini. Tocmai a văzut cele patru penaltyuri apărate de Helmut Duckadam la Sevilla, acum 30 de ani. În sala Apollo din Vitan, legenda Stelei i-a făcut cadou Mayssei Pessoa un tricou verde, iar portărița care a apărat două lovituri de la 7 metri în sala de Budapesta îl sărută copilărește pe obraz. Fată de profesor universitar și de avocată, campioana mondială din 2014 și câștigătoarea Ligii Campionilor din 2016 are un zâmbet timid. Gesturile ei sunt pline de blândețe, iar dincolo de ele se ghicește un suflet autentic de latin. Mayssa Pessoa e, însă, un caracter puternic. Nemulțumită de faptul că șefii CSM nu-și respectau îndatoririle din contract, a semnat cu Vardar Skopje. La 31 de ani, a simțit că munca ei nu este respectată. În interviul pe care l-a acordat ProSport vorbește deschis despre decizia ei și despre orientarea sexuală care i-a atras multe răutăți în România.


Mayssa Pessoa, pe parchetul sălii Apollo. Alături are tricoul de campioană și tricoul primit de la Duckadam

Mayssa, în primul rând felicitări. Cum e sufletul tău acum? Ce e în interiorul tău?
În primul rând, mulțumesc! Le mulțumesc tuturor. Copiilor, publicului din București, tuturor românilor. Publicul de la Budapesta a fost uimitor. Ce simt acum? Mă simt cu adevărat fericită. Mi-am îndeplini un alt vis al carierei. Cred că e valabil pentru toate jucătoarele.

Da, dar ai câștigat cu CSM și acum trebuie să pleci.
(Râde) Da.

Îmi pare rău că ți-am amintit acest lucru.  
Nu, e în regulă. A fost o decizie personală. O decizie care-mi aparține. Am vorbit cu președintele, cu Bogdan (n.red. – Bogdan Vasiliu). El m-a întrebat dacă sunt sigură că vreau să plec de la CSM. I-am spus că da, iar acum îmi simt sufletul împăcat. A fost ceva ce mi-am dorit. Sunt fericită pentru că plec din România câștigând ceva atât de important. Suntem campioni, suntem cunoscute peste tot în România. Așa că sunt foarte fericită. Nu regret că plec. Mi-am dorit asta. Mă simt minunat. Sunt obosită pentru că am avut niște zile grele, dar sunt fericită.

Ceva dureri în corp?
Nu, nu simt durere, dar am fost accidentată multă vreme. Am avut mari probleme. Acum sunt ok și sunt fericită. Nu simt durere în corp, dar mă simt obosită. N-am dormit prea mult.

Ați petrecut.
Da.

Vocea ta e în regulă. A Oanei (n.red. – Oana Manea) a dispărut.
Și eu era să-mi pierd vocea. Am țipat ca o nebună. Aproape toate fetele nu au voce. Mă simt obosită.

Ce a fost în mintea ta când erai singură în poartă, cu un trofeu pe margine, în timp ce jucătoarele de la Gyor se pregăteau să execute loviturile de la 7 metri?
În momentul acela…chiar și înainte…Nu m-am gândit la trofeu, la acel trofeu mare, nu m-am gândit la medalie. M-am concentrat doar pe acel moment.


Mayssa Pessoa, tot timpul zâmbitoare

Dar ai avut un plan?
Îmi fac planurile. De aia sunt portar. Da, studiem adversarele, dar uneori nu trag unde vrei tu să tragă. Așa că tactica mea a fost…

Să fii agresivă în fața lor.
Da. Agresivă și să încerc să le influențez. Mereu procedez așa. Știu că sunt un altfel de portar, poate puțin nebună, dar uneori trebuie să fii așa dacă vrei să câștigi ceva. A fost strategia mea. Să mă uit în ochii lor și chiar să glumesc un pic.

Se spune că portarii sunt toți nebuni. Nu doar în handbal, ci și în alte sporturi. De ce crede lumea că sunteți nebuni?
Pentru că sunt diferită. Stilul meu e diferit. Tot ce fac, fac altfel. Dacă faci tot timpul la fel, cred că ești…

Plictisitor.
Da. Cred că trebuie să impresionezi alți oameni. Atunci când joci în deplasare, să impresionezi publicul, adversarele. De asemenea, cred că se întâmplă asta când crezi în tine. Știi cu adevărat că ai ceva special. Că poți să ajungi mai sus. Am încredere în mine. Nu contează dacă nu joc, dacă sunt accidentată. Dacă trebuie să fac ceva important, mă închid în mine, mă concentrez foarte mult și încerc să influențez adversarele. E o chestie care ține de instinct. Nu se întâmplă pentru că vreau, ci pentru că așa îmi spune instinctul.

Ce simte o câștigătoare de Liga Campionilor, atunci, acolo

Sunt două competiții majore, Cupa Mondială și Champions League. Diferă sentimentele de la Budapesta de cele pe care le-ai avut când ai câștigat titlul mondial?
Au fost la fel. La fel. Dumnezeule, nu pot să explic. Toată lumea mă întreabă, dar nu pot explica sentimentele. Au fost foarte puternice. Nu simți asta în fiecare zi. Doar când reușești ceva special. Niște emoții foarte puternice în interiorul meu. Părul mi se ridică și acum pe mâini. Simt în stomac, peste tot în corpul meu.

E și durere?
Nu. Doar emoții. Iar înainte de șapte metri, eram convinsă că voi scoate acele mingi.

Un sentiment pornit din instinct.
Da. Așa a fost. Am fost foarte fericită. Când am apărat a doua lovitură de la Loke, mi-am zis că acum suntem sută la sută campioane. Eram sigură că fetele vor da gol. Tot timpul am zis: „Crezi, crezi!”. Acum îmi aduc aminte din prelungiri. Bineînțeles că simțeam frica, e normal, dar le-am văzut pe fete și am fost convinsă că o să reușească. Au luptat până la capăt indiferent de ce se întâmpla. Le-am spus mereu: „Vă rog, nu renunțați! Aveți încredere pentru că o să reușim. Puteți să faceți asta”. O Doamne, sunt sentimente uimitoare. Am simțit la fel ca atunci când am câștigat cu Brazilia la Campionatul Mondial. După meci, mi-am pierdut toată energia.

Niciun pic de energie.
Eram fără pic de energie. M-am prăbușit pe podea și nu puteam să mă ridic și să merg. Au venit să mă ia, pentru că nu mai aveam putere. O pierdusem pe toată. Dar e normal. Acela era momentul.

Spune-mi, în ultimele trei zile, te-a rugat vreuna dintre colegele tale să rămâi?
(Râde) Da. E cea mai bună prietenă a mea. Iulia Curea. O să o păstrez în suflet pentru tot restul vieții mele (O caută pe Iulia Curea cu privirea. Curea era în spatele camerei și zâmbea). E pur și simplu minunată. Fiica ei, soțul ei, câinele ei…Ea îmi mai spune: „De ce pleci? De ce?”. Oamenii mă întreabă asta, copiii îmi scriu mult pe Facebook, pe Instagram.

Totuși, de ce? Ok, ai simțit că trebuie să pleci. Când ai luat decizia?
Când președinte era Căliman. În urmă cu ceva luni. Opt, nouă luni. Am început să mă gândesc, erau multe probleme cu banii. Dacă semnezi un contract cu o jucătoare, iar apoi nu-l mai poți onora, cred că trebuie să te gândești, tu, ca și club. Nu doar să spună: „Ok, te iau! Ne ocupăm noi de toate”. Apoi nu mai poți plăti. Asta m-a întristat. Sunt un caracter puternic, de aceea sunt și portar, și sunt multe lucruri pe care nu le accept. Pentru că eu muncesc, dau tot ce am, e meseria mea, iubesc handbalul, dar…


O femeie rebelă

E vorba despre respect pentru munca ta.
Da, respect. Mulți oameni zic că plec din cauza banilor. Asta e munca mea. Nu cred că muncește cineva fără bani. Dar acum a trecut, clubul a devenit mai organizat. Încearcă să facă lucrurile cum trebuie. Asta e bine pentru jucătoarele noi care vin acum. Ele încep să aibă și încredere. Plec de aici, dar de ce nu? Poate într-o zi mă voi întoarce. Sper ca ei să continue tot așa. Să țină jucătoarele, să respecte ceea ce scrie în contracte. Asta ar fi foarte drăguț.

Kim Rasmussen va pleca și el. Crezi că CSM va începe să se prăbușească după acest moment minunat?
Nu știam. De la voi aflu că pleacă. Nu contează ce antrenor va veni, această echipă este foarte bună. Când am câștigat anul trecut, am fost sigură că vom ajunge în Final Four. Eram sigură. Nu știam dacă vom câștiga medalia de aur, dar vom fi acolo. Avem o echipă puternică, foarte frumoasă. Toată lumea era sigură pentru că avem jucătoare bune. Nu am jucat grozav după ce s-a schimbat antrenorul, era nevoie de adaptare. A fost o perioadă dificilă și pentru portari. Am început să exersăm alte tactici. Am început să pierdem meciuri, am început să nu mai avem încredere una în alta. Dar, cu timpul, ne-am strâns împreună. Așa că mereu e nevoie de o perioadă de adaptare. Indiferent ce antrenor vine, echipa e foarte bună.

În fiecare vestiar, în fiecare echipă care câștigă un trofeu important, există un personaj care face pe toată lumea fericită, care-i face pe colegi să râdă. Un astfel de om strânge grupul. Cine a fost acest personaj în vestiarul vostru? Tu?
V-am spus că am un caracter puternic. Dar, da, am avut certurile noastre, momentele noastre bune. Cred că toată lumea, la finalul meciurilor…de exemplu cu Rostov…, am fost împreună. Am avut discuții împreună, am discutat la modul: „Suntem cele mai bune. Trebuie să câștigăm meciul. Trebuie să arătăm lucruri chiar acum. Pentru noi însene și pentru public. Pentru publicul din București și din întreaga lume”. Nu cred că a fost doar o jucătoare, toată lumea a făcut să fim împreună. A fost nemaipomenit. În loc de una două jucătoare care voiau să strângă grupul, am fost toate.

Poate că nu vrei să răspunzi la întrebarea asta. Cum arată o ceartă în vestiar între două coechipiere?
E la fel cum fac și bărbații. Uneori se ceartă, apoi se îmbrățișează și beau o bere. La fel a fost și în echipa noastră. Am avut disputele noastre și după două zile ne pupam. Acum suntem împreună. Ce a fost a trecut. Fericirea, momentele rele. Acum e totul în regulă. Nu avem probleme.

 

Adoră mâncarea românească

Cum este Mayssa Pessoa în afara lumii handbalului? Cum ești tu?
Îmi place să fac atât de multe lucruri.

Spune-ne trei lucruri care-ți plac cel mai mult.
Îmi place să merg în Centru.

Centrul orașului Skopje este la fel de frumos.
Da, e drăguț. Am fost acolo și e frumos, dar îmi va lipsi foarte mult Bucureștiul. Îmi place foarte tare aici. Iubesc Bucureștiul. E frumos pentru că poți face foarte multe lucruri. Dacă ai zile libere, nu trebuie să pleci nicăieri. Eu rămân aici, îmi place foarte tare. Nu iau avionul pentru a merge în altă parte. Îmi place să merg la shopping, îmi place Centrul Vechi, îmi plac restaurantele. Îmi place mâncarea. Îmi place la Carul cu bere. Îmi place mâncarea tradițională românească.

Mititei?
Da, îmi plac! Supa. Îmi plac multe lucruri în România. O să-mi lipsească.

Alte două lucruri?
O să-mi lipsească prietena Iulia. E foarte bună cu mine. Când nu am dreptate, eu fiind încăpățânată, ea îmi spune că nu am dreptate. Atunci recunosc că așa e. E drăguță. A devenit cea mai bună prietenă a mea în România.

Al treilea?
În București?


Eroina unei finale de Liga Campionilor și un sărut depus pe obrazul unui erou al unei finale de Cupa Campionilor

Nu, spuneai că-ți place să faci lucruri.
Îmi place să ies cu prietenii. Spre exemplu, cu Iulia și cu soțul ei. Ador să petrec timp cu iubita mea. Asta e tot. În București, fac mereu lucruri. Când e soare, îmi place să merg la piscină. Nu știu cât timp o să am pentru că trebuie să plec la echipa națională după ce termin aici. Aici, piscinele se deschid în iunie, dar îmi place foarte mult. E foarte frumos aici.

 

„Au fost oameni care m-au vorbit urât”

Vreau să-ți pun o altă întrebare delicată. Dacă nu vrei să răspunzi, poți să nu răspunzi. Acest subiect, al relației tale, poate reprezenta o problemă mai mică sau mai mare. Oamenii aici nu…nu sunt atât de deschiși precum în Occident. Ai simțit asta pe durata șederii tale aici, mai ales după ce au apărut poze cu tine și cu iubita ta.
Da, cred că oamenii trebuie să fie mai deschiși. Decizia asta ține de ce simt eu. E vorba despre dragoste. Nu e vorba doar de mine. E vorba despre toți cei cărora le plac femeile sau bărbații. Cred că oamenii trebuie să se deschidă mai mult la minte. Sunt mulți oameni care se ascund și care vorbesc urât despre cei care iubesc femeile. Cred că ar trebui să se privească în oglindă. Da, am avut probleme pentru că oamenilor nu le place. Aici, oamenii sunt închiși, foarte închiși. Au fost și persoane care m-au aprobat, alții care au vorbit urât, dar nu-mi pasă. Nu mă uit la ei, nu-mi pasă. E viața mea și fac ce vreau. Sunt o fire deschisă.


Mayssa Pessoa și iubita sa, Nikki Schumaker

Ce te vezi făcând peste 10 ani, la 41 de ani? Unde vrei să fii?
Cu siguranță că îmi voi fi încheiat cariera.

Poate că nu.
Poate nu, dar cred că da. În momentul ăsta, cred că vreau să-mi fac o familie. Peste doi-trei ani, vreau să-mi închei cariera, vreau să am o familie. Planurile mele sunt acum cu ea (n.red. – iubita ei, modelul canadian Nikki Schumaker), cu iubita mea. E din Canada, mă gândesc să mă duc acolo. Avem planuri să ne căsătorim.

E frig acolo.
Da, dar e frumos.

Pentru o braziliancă e prea frig.
Da, e frig în Canada. Dar sunt cu adevărat deschiși la minte. Respectă oamenii. Nu contează dacă ești cu o femeie sau cu un bărbat. E la fel. În Brazilia e mai greu. Oamenii vorbesc, bârfesc. Ok, relațiile sunt permise pentru că președintele a semnat niște acte. Oamenii de același sex se pot căsători. Dar în Brazilia e foarte complicat cu politica. Acum e criză după ce Brazilia a organizat Cupa Mondială de fotbal, iar acum organizează Jocurile Olimpice. Brazilia are probleme majore. Cred că voi fi cu ea și vom sta în Canada. Nu cred că ea va vrea să vină în Brazilia. Cred că va fi nevoie de ani până când Brazilia va reveni unde era acum ceva vreme.

Mai am câteva întrebări scurte. Ai un film favorit?
The Peaceful Warrior. Este un film foarte frumos. Toți oamenii trebuie să îl vadă. E despre motivație. E unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am văzut în viața mea. E vorba despre un gimnast olimpic, foarte mândru de el. Crede că e cel mai bun din lume, dar bea, dă petreceri, are o grămadă de femei. Crede că se poate antrena când vrea, poate concura oricând. Dar în viața lui se întâmplă un eveniment foarte rău. Își rupe piciorul în șapte părți. E o poveste reală. Cu o motocicletă. Apoi suferă mult și începe să învețe ce trebuie să facă pentru a fi cel mai bun. Revine deși doctorii îi spun că nu are cum să revină. Are o entitate motivațională cu care discută. Un fel de suflet al lui cu care vorbește. Visează, și chiar și atunci e cu acest tip care îl învață diverse lecții. Revine și apoi câștigă Jocurile Olimpice. Numele e Peaceful Warrior.

Ce muzică asculți?
De toate felurile. Muzică braziliană. Electro. Sunt foarte deschisă.

Care a fost ultimul lucru pe care l-ai cumpărat?
Da. La Budapesta, am fost în centru și am cumpărat un ceas. Foarte frumos.

Îți plac ceasurile?
Da, am o colecție.

Cât de mare?
Am cincisprezece ceasuri.

Povestea unui tatuaj

Și îți plac și tatuajele.
Da.

Ai multe chei (pe mână).
Da, dar acestea, astăzi, o să dispară. Îmi fac tatuajele aici, în România.

Și vei acoperi partea asta de mână?
Da.


Mayssa și mâinile ei pline de tatuaje

Ce îți vei tatua?
E o poveste lungă. Eram la Campionatul Mondial din Danemarca și psihologul nostru de la echipa națională ne-a dat niște cărți să lucrăm. Înăuntru, era o imagine cu o femeie și cu un lup care ieșea din inima ei. Chiar cred în lucruri de genul ăsta. Cred că avem un lup în interiorul nostru.

Fiecare dintre noi?
Femeile. Am văzut imaginea și am zis că trebuie să o fac. E o imagine foarte puternică, foarte frumoasă.

Pui lupul?
Da, voi acoperi toată mâna. Toată. Le fac cu Bogdan, e prietenul meu. Un tip foarte drăguț.

Ai un mesaj pentru copiii care au venit și te-au susținut pe toată perioada șederii tale aici?
Da. Ador chestia asta. Îmi produce multe emoții când jucăm la Polivalentă. Îmi pare rău că plec, îmi pare rău că nu mai avem niciun meci la Polivalentă. Nu-i mai pot vedea înainte să plec. E uimitor. Iubesc copiii! În București, sunt mulți copii la handbal. Vreau să le mulțumesc tuturor bucureștenilor, tuturor românilor, nu contează cine mă place și cine nu mă place. Mulțumesc!

Poți spune în românește?
Mulțumesc. Copiilor le transmit: „Vă iubesc, vă iubesc foarte tare!”. De ce nu?! Poate ne vedem peste doi ani, poate mă întorc, poate nu. Dacă nu mă voi întoarce, ne vom întâlni. Nu contează.

Poate în altă viață…
Sau poate în altă viață. Da.

Mulțumesc mult și mult noroc.
Mulțumesc mult. A fost foarte drăguț.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei:
BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei: "Nu revine asupra deciziei"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×