Administratorul Rapidului acuză teroarea în care e ținut de patronul Moraru: „Demisionez. Sunt amenințat pentru că am plătit taxele la stat. E dezastru, sunt datorii peste tot, clubul trăiește din împrumuturi”

Redactor:
Matei Udrea
Administratorul Rapidului acuză teroarea în care e ținut de patronul Moraru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bomba nucleară pare să fi explodat la Rapid, care se pulverizează sub o avalanșă de evenimente pe măsură ce se apropie data de 20 mai, atunci când judecătorul sindic va decide dacă gruparea patronată de Valerii Moraru intră în faliment.

Administratorul special Radu Birlică a declarat joi, pentru ProSport, că demisionează din cauza amenințărilor în stil mafiot pe care le-a primit de la patronii Valerii și Violeta Moraru, aceștia cerându-i – după cum spune Birlică – să încalce legile. Ceea ce relatează fostul conducător al clubului e aproape incredibil pentru un club ca Rapid: patronii nu mai dau niciun ban, echipal trăiește efectiv de azi pe mâine din împrumuturi și vânzări de bilete, antrenorii și jucătorii sunt neplătiți de luni întregi, acționarii principali au refuzat să plătească un avocat care să apere Rapidul în procesul la FIFA cu Obed, încercarea de a achita taxele la stat a fost întâmpinată cu ostilitate de familia Moraru.

„Mi-au cerut să nu folosesc biletele la ordin girate de Azuga Waters. Ulterior mi-au solicitat să le scot din bancă. Nu puteam să fac asta. E caz penal”

„Mi-am dat demisia din cauza faptului că am fost supus, în ultima vreme, la presiuni și amenințări constante, prin mail și telefonic, din partea acționarilor Violeta și Valerii Moraru. M-au amenințat, cerându-mi să nu-mi îndeplinesc atribuțiile de administrator special și să nu folosesc biletele la ordin girate de Azuga Waters pentru a plăti taxele la stat. Ulterior, după ce am introdus aceste bilete la ordin, am fost amenințat, cerându-mi-se să le scot din bancă. Nu puteam să fac asta. E caz penal”, a povestit Birlică pentru ProSport momentele de coșmar de la Rapid. Biletele la ordin la care face acesta referire sunt girate de Azuga Waters, firma familiei Moraru, și trebuiau folosite pentru a plăti datoriile echipei, în special către bugetul de stat. Birlică a introdus două din aceste bilete la ordin, cu scadența pe 3 și 10 mai, pentru a stinge obligațiile reprezentând impozitele pe salarii, CAS-uri și altele asemenea în valoare de 600.000 de lei, restanțe acumulate în ultimele trei luni. De când a intrat în insolvență, în 2014, Rapid a strâns deja peste 9 milioane de lei datorii la ANAF și 18 milioane de lei datorii în total, către diverse persoane și instituții.

„Au refuzat să mai plătească pentru cheltuielile aferente meciurilor”


Rapidul e penalizat cu 6 puncte în clasament și e în pericol de a pierde prin neprezentare fiecare meci, banii fiind adunați prin eforturi uriașe, din împrumuturi, vânzări de bilete și încasări de la Fan Shop

Birlică afirmă că ajunsese pur și simplu în imposibilitatea de a mai ține în viață clubul: „Totul a culminat cu lipsa lichidităților și refuzul Azuga Waters de a mai plăti cheltuielile aferente meciurilor (n.r. – circa 30.000 de lei la partidele de acasă). Aceste cheltuieli au fost suportate din împrumuturi luate în numele clubului începând cu ultimul meci pe care l-am jucat pe teren propriu, cu Dunărea Călărași. Am probe cu care pot dovedi că am fost amenințat. Dacă voi fi chemat, le voi arăta celor abilitați să mi le ceară. Am depus toate eforturile, în mandatul meu, să țin clubul pe linia de plutire și să îmi îndeplinesc atribuțiile. Am încercat să împart 10 euro în 7.000 de locuri. În acest moment, când plec eu, se fac eforturi pentru recuperarea sumelor datorate de debitori”.

Ruptura între administratorul special și acționarii principali s-a produs în urmă cu două săptămâni, când ProSport a dezvăluit că Dinu Gheorghe, angajat ca director sportiv la club, a făcut avansuri de 100.000 de euro pe care nu le-a decontat. Birlică a confirmat pentru publicația noastră informația, iar familia Moraru i-a imputat că nu a mințit. Dinu Gheorghe a negat datoria, în timp ce Valerii Moraru a spus, pentru ProSport, că, de fapt, ar fi vorba de o primă încadrată greșit. Ulterior, lucrurile s-au precipitat. Radu Birlică a fost numit în ianuarie administrator special la Rapid. Clubul fiind în insolvență, actele sunt semnate de administratorul special, din partea patronatului, și de administratorul judiciar din partea statului.

„Au fost anunțați de cazul Obed. Le-am spus să angajeze un avocat. N-am primit niciun răspuns. Speța e veche de un an și jumătate”

Cazul Obed, fotbalist neplătit care a câștigat procesul cu Rapid la FIFA, iar acum clubul urmează să fie penalizat cu 6 puncte, a fost ignorat de familia Moraru, afirmă Birlică. „Eu nu sunt de profesie jurist, să fac întâmpinare la FIFA. Ei (n.r. – Valerii și Violeta Moraru) au fost anunțați de fiecare dată. În data de 10 martie și 28 aprilie. Am acte doveditoare. Le-am spus acționarilor clubului să angajeze un avocat care să facă o întâmpinare și nu am primit niciun răspuns. În orice caz, speța cu Obed este mai veche de un an și jumătate. Atâta vreme cât ei nu-și respectă niciun acord cu niciun fost angajat, nu mă așteptam ca ei să-l plătească pe Obed”, a comentat Birlică.


Dan Alexa, antrenorul Rapidului, e neplătit de cinci luni, spune administratorul demisionar

„Suporterii Rapidului trebuie să știe că salariații sunt neplătiți de luni întregi, antrenorii de cinci luni, jucătorii de trei luni. Eu îmi doresc să ajungă Rapidul în Liga 1. Prin ceea ce am făcut, eu am ajutat clubul. Prin introducerea biletelor la ordin, punerea lor la bancă, am ajutat clubul să aibă șanse să obțină un nou termen la tribunal. Iubesc Rapidul, vreau să promoveze în Liga 1, dar în același timp îmi doresc să fie condus de niște oameni corecți, care merită, capabili să conducă un club așa mare”.

Revenind la cazul Obed, fostul administrator special spune: „Văd că domnul director sportiv (n.r. – Dinu Gheorghe) face tot felul de comentarii, cum că eu nu eram familiarizat cu activitatea la un club sportiv. Eu am făcut exact ceea ce depindea de mine. Am înștiințat patronii despre situație. Și nu o dată, ci de mai multe ori. Nu sunt jurist, ca să fac întâmpinări la FIFA. Astea trebuiau făcute de avocați angajați de familia Moraru. În ceea ce-l privește pe domnul director sportiv, mai bine ar restitui cei 100.000 de euro luați ca avans în 2011 și 2012 și nedecontați nici în ziua de azi. Acei bani ar fi aur curat acum pentru Rapid, care e în situație critică”.

Nici măcar administratorul special nu e plătit

Administratorul special demisionar spune că va merge și el la tribunal, la proces, chiar dacă de-acum nu mai are nicio funcție: „Oricum, pentru mine a fost o experiență de viață cu care rar te întâlnești. Voi merge pe 20 mai la tribunal, pentru că nu mi-am primit onorariul pe ultimele două luni și jumătate, onorariu garantat de Azuga Waters. Aș vrea să mai spun că aici este un colectiv extraordinar, antrenori și jucători care cred că pot să redreseze lucrurile și să promoveze în Liga 1 chiar și în această situație disperată”.

Familia Moraru nu a răspuns la apelurile telefonice ale ProSport, la fel cum a procedat de fiecare dată, în ultimele zile. Vă vom furniza un punct de vedere al patronilor de la Rapid îndată ce aceștia vor accepta să-l furnizeze.

 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×