Dinamo – CFR Cluj, finala Cupei României, va fi ultimul meci al lui Rednic pe banca formației din „Ștefan cel Mare”. Antrenorul „câinilor” nu a dorit să discute prea mult pe marginea acestui subiect, precizând că disputa dintre el și finanțatorul Ionuț Negoiță a plecat de la unele clauze din contract, nu din cauza salariului.
Referitor la meciul propriu-zis, partida se va juca pentru Patrick Ekeng. FRF nu este dispusă să cedeze trofeul original pentru a fi trimis în Camerun, indiferent de cine va câștiga confruntarea, iar Rednic a reacționat dur: „La noi nu se poate nimic niciodată atunci când e vorba de un gest uman„.
„Am dispoziție 20 de jucători, cu doi portari. Nu ne-a fost ușor, jucătorilor nu le-a fost ușor să treacă peste această perioadă. Suntem conștienți de importanța acestei finale, nu doar pentru că e un trofeu în joc. E un meci special pe care îl tratăm ca atare, suntem pregătiți. Nu e nevoie de antrenament, nu ai nevoie de antrenament pentru un astfel de meci. Ne-am dorit de la început să nu jucăm acest meci, dar dacă FRF a decis așa trebuie să jucăm și trebuie să o facem cât mai bine. E vorba de un omagiu pentru Patrick.
La noi nu se poate nimic niciodată atunci când e vorba de un gest uman. Doar când e vorba de partea financiară. Nu cred că rămânerea mea la Dinamo este un subiect important acum. Nu contează situația mea acum. Vom vedea după meciul de Cupă. Eu și jucătorii l-am văzut pe domnul Negoiță doar la acțiunea de la stadion. Îmi doresc să vină un antrenor care să facă ce am făcut eu sau mai mult decât ce am făcut eu la Dinamo. E ultimul meci și e cel mai important. Am oferte, unele și din Belgia. Întotdeauna am avut parte doar de conducători care și-au făcut treaba cu mine și pe urmă nu i-a mai interesat. Nu cred că pe cei de la Dinamo i-a deranjat salariul meu, ci clauzele din contract.
CFR e o echipă bună, chiar i-am urmărit. Antrenorul a reușit să formeze un grup bun. Dacă nu aveau problemele cu depunctarea jucau în play-off și meritau să joace în play-off”, a declarat Rednic în cadrul unei conferințe de presă.
Antrenorul lui Dinamo a comentat și selecția preliminară a lui Iordănescu. Antrenorul naționalei a luat un singur jucător de la Dinamo pentru ultimele partide amicale înainte de EURO, lucru care l-a nemulțumit pe tehnicianul din „Ștefan cel Mare”.
„N-am nimic cu Chipciu, dar n-a avut un sezon bun. Dacă e să-l comparăm cu Rotariu… Rotariu merita să fie la EURO. Sunt jucători care se duc la anumite echipe și li se promite că vor ajunge la națională”, a încheiat Rednic.
Dinamo – CFR Cluj, finala Cupei României, se va disputa marți seară pe Arena Națională, cu începere de la ora 21:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER