Dinamo București – CSM București este finala Ligii Naționale de handbal masculin în sezonul 2015-2016. Formația din Ștefan cel Mare s-a calificat încă de săptămâna trecută, după 2-0 cu Poli Timișoara, în timp ce echipa Primăriei Capitalei și-a asigurat prezența în finală după un meci decisiv cu Potaissa Turda, scor 38-26.
Jocul trei dintre CSMB și Potaissa a fost mai aprins în culise, în special după delegarea arbitrilor Claudiu Belean și Valentin Călina. Cei doi arbitri au condus însă fără probleme partida, care nu a avut deloc încărcărura unui meci decisiv. Din contră, cele două formații au evoluat destul de degajat, iar calificarea CSM nu a fost pusă deloc sub semnul întrebării.
Echipa lui Zvonko Sundovski și-a făcut meciul ușor încă din primele minute. Fiecare paradă a lui Ionuț Iancu s-a transformat în gol în poarta adversă, astfel că echipa gazdă s-a desprins la 6-0 (minutul 9). Horațiu Gal a solicitat time-out, dar problemele din apărare tot nu au fost rezolvate, Turda părând destul de obosită după un sezon lung. Nici banca nu a ajutat-o foarte mult, fiind destul de scurtă. De fapt, Potaissa a sosit în Capitală numai cu 13 jucători.
Nici CSM București nu și-a mai încordat mușchii în apărare, astfel că s-a jucat foarte iute, iar golurile s-au înscris în medie la aproximativ 40-50 de secunde. Potaissa a avut o șansă să revină în meci în minutul 18, când Radu Lazăr a făcut o intercepție în apărare și a plecat pe contraatac, însă aruncarea lui a lovit bara. În loc să se strângă scorul la 10-7 s-a făcut 11-6 pentru CSM, iar lucrurile au început să fie tot mai evidente.
Diferența de 6 goluri din minutul 10 s-a păstrat și la pauză (scor 21-15), dar s-a dublat în minutul 53, când tabela a arătat 35-23. Faptul că jocul nu a avut „nerv” s-a observat și după faptul că arbitrii au dictat prima eliminare abia în minutul 59, la Radu Lazăr. După 60 de minute, CSM București s-a calificat în finala Ligii Naționale cu 38-26, astfel că va repeta cel puțin performanța din sezonul trecut, când a încheiat sezonul pe locul 2. Pentru că scorul i-a permis acest lucru, Zvonko Sundovski și-a odihnit titularii în ultimele 10-15 minute. Primul meci al finalei cu Dinamo este vineri, ora 20:45, în Ștefan cel Mare. Titlul se va decide după sistemul cel mai bun din 3 jocuri
CSM București – Potaissa Turda 38-26 (21-15)
Iancu (12 intervenții), Blazevic (2 intervenții) – Kostadinovic 4, Marijanac 7, Negru 4, Humet 6, A. Rotaru 2, Milosevic 4, Stamate 4, Stavrositu 2, Mojsovski, Militaru, Răpciugă 1, Constantinescu 3, Ungureanu 1
Pallag (3 intervenții), Varo (5 intervenții) – I. Rotaru 6, Thalmaier 3, Adomnicăi 5, Pavel 2, Cîntec 2, Lazăr 3, Amihăiesei 2, Savic, Ștef 1, Bondar, Laslo 2
Interesabt este faptul că Bucureștiul nu a mai terminat primele două locuri în handbalul masculin de 19 ani! În ediția 1996-1997, Dinamo a încheiat pe locul 1, iar Steaua a fost pe locul 2. Ultimul titlu a revenit în Capitală în urmă cu 8 ani și a fost câștigat de Steaua.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER