Leonid Carp a câștigat în această dimineață proba de canoe simplu 1.000 m din cadrul Regatei de kaiac canoe de la Duisburg, criteriu de calificare la Jocurile Olimpice. Sportivul român s-a impus cu timpul de 3:58,28, locul secund revenindu-i bulgarului Carlo Tacchici, cu timpul de 3:59,49. Pe poziția a treia s-a clasat tot un bulgar, Angel Kodinov (4:01,69). Carp a obținut astfel, la doar 19 ani, calificarea la prima ediție a Jocurilor Olimpice din carieră.
La începutul lui 2015, ProSport îl includea pe Leonid Carp la rubrica Pariul ProSport. Mirela Basescu scria:
În prima zi a anului 2015, ProSport vă invită să citiți povestea unui băiat care strânge din dinți într-un sport în care nici n-ai voie să clipești.
Triplu campion european de juniori, Leonid Carp (18 ani) este considerat un fenomen în lumea canoei românești. Sportivul a cucerit 18 medalii de aur în 2014, a concurat pe semnătură la Mondialele de juniori de la Szeged, s-a bătut de la egal la egal în concursurile naționale cu campionii mondiali, Alexandru Liviu Lazăr Dumitrescu și Victor Mihalachi și trage tare pentru a a se califica la Rio. Povestea lui e cea a unui puști ambițios, care deși a fost respins la primele preselecții pentru kaiac-canoe, s-a încăpățânat să creadă în el și după șase ani de muncă și pregătire a ajuns să fie considerat urmașul lui Ivan Patzaichin.
Leonid Carp e un copil al Deltei. Originar din Dunavațu de Jos, un sat unde pescuitul e principală sursă de existență, puștiul mărturisește că a moștenit dragostea pentru apă de la tatăl său. De altfel, primele amintiri ale copilăriei sale se leagă de barcă, de pescuit și de diminețile în care se trezea la ora 5 pentru a-și însoți tatăl la pescuit. „Tata de mic m-a luat cu el, mă punea în ciocul bărcii și mă uitam cum scoate peștele din plasă. Cred că aveam cinci ani și mă bucuram că îl pot ajuta și eu. Nu era cine știe ce ajutor, dar îmi plăcea să muncesc alături de el. Tot în acea perioadă am învățat să înot. Acolo totul vine firesc, dacă trăiești într-un sat de pescari, mersul cu barca și înotul sunt lucruri cu care practic te naști”, povestește el.
Prima urcare în barcă, prima baie Deși a împlinit 18 ani în urmă cu două luni, vorbește cu o maturitate surprinzătoare. Își cântărește bine vorbele, își alege cu grijă cuvintele. Se oprește după fiecare idee, zâmbește scurt când își amintește de locurile dragi de acasă și devine brusc serios când intră în atmosfera de la canoe.
Canoea e altceva, e viitorul lui și asta e treaba cea mai serioasă. „Sportul acesta a devenit viața mea. Era o joacă atunci când am ajuns aici, la început făceam totul din dorința de a afla cât mai multe despre acest sport. Eu eram obișnuit ca la noi în Deltă, te urci în barcă și pleci și îmi amintesc când am urcat prima dată în canoe, când am dat să plec, am și făcut baie. Nu aveam nimic: nici echilibru, nici stabilitate. Eram mulți atunci selectați, aveam o barcă la patru copii și făceam cu rândul. După ce am învățat să stau cum trebuie, se rugau ceilalți de mine să fac baie, ca să poată urca și ei”, rememorează Uțu, așa cum este poreclit.
Prea mic pentru canoe Dar începuturile nu au fost ușoare pentru el. Întâi, pentru că nu știa ce înseamnă acest sport de care auzise de la o vecină și apoi, pentru că a fost respins la preselecția făcută de CSM „Danubius” Tulcea din cauză că nu avea măsurătorile necesare. „Prima dată nu au vrut să ma ia pentru că nu aveam parametrii care se folosesc în kaiac-canoe: anvergură, înălțime. Aveam 12 ani și părinții, văzând că îmi doresc să fiu selectat, au zis că îmi plătesc ei primele două săptămâni și dacă nu se leagă acest sport de mine, rămân acasă. Dar s-a legat și sunt fericit că au avut această încredere în mine”, spune Uțu. Apoi totul a venit firesc. S-a mutat în căminul clubului din Tulcea, a început antrenamentele și după patru ani, în urma unor selecții, a ajuns la lotul național de juniori de la Bascov. Acolo acomodarea a fost ușurată de faptul că urma să lucreze cu antrenorul lui, Lungu Gheorghe. A fost punctul de unde practic a început drumul spre performanță. Încă doi ani de antrenamente, de medalii și în această toamnă a făcut pasul spre lotul mare, de seniori, de la București. Aici, colegii l-au primit cu brațele deschise. Îi cunoștea pe toți de la Naționale pentru că a tras împotriva lor. „M-am integrat repede în colectiv și sper să învăț câte ceva de la fiecare. E un sport în care încerci să te depășești tot timpul pe tine, nu ești în rivalitate cu alt coleg. Trebuie să tragi tare, să scoți cei mai buni timpi, să te pregătești cât de bine poți. În sportul nostru nu e loc de invidie sau de răutăți, pentru că practic nu ai pentru ce”, spune cu maturitate.
Încrederea părinților, cea mai importantă motivație Din când în când își freacă mâinile, încă înghețate după antrenament. Iarna e cel mai greu pe lac. Frig, umiditate, vânt. Dar sunt sacrificii pe care le acceptă pentru că știe că toate astea îl vor face mai puternic. „Niciodată nu m-am plâns de nimic. Mi-am ales singur soarta și voi merge înainte. Aș minți să spun că nu e greu, mai ales când te apucă dorul de familie. Anul trecut am fost de patru ori acasă. Însă atunci când iei o medalie, uiți de tot. Satisfacția și bucuria pe care o ai în acea clipă, te fac să uiți de toate greutățile și îți dă curaj să mergi mai departe”, zâmbește el. Curajul de merge mai departe i-l dau și antrenorii, dar și cei dragi. Părinții îl încurajează și îl susțin și dacă e mai greu cu văzutul, de vorbit, vorbesc zilnic: „Ne vedem o dată la două luni când merg acasă. Tata e pe baltă tot timpul, vine o dată la săptămână acasă și nu poate pleca de acolo. Ei sunt mândri de rezultatele mele, mă susțin și moral și financiar și vreau să îi bucur și mai mult”.
„Primele bătături care le faci sunt dureroase, nu poți să strângi pumnul, abia miști palmele. Acum e bine că nu mai sunt pagaile acelea de lemn pe care le foloseam la început”
Leonid Carp
Trei titluri europene în cinci ore De părinți și casa părintească, de ieșirile în Deltă, de oamenii satului, Leonid ar povesti continuu. Când discuția ajunge la Europenele din vara lui 2014 de la Mantes-en-Yvelines (Franța), unde a cucerit trei titluri continentale, la distanță de cinci ore, tace brusc. Aur la canoe simplu pe 1.000 m, aur la canoe dublu pe 1.000 m și aur la canoe 4 pe 1.000 m. Modest, vorbește despre acea performanță uluitoare, ca despre oricare alt concurs.
„Am fost foarte ambițios pentru că anul trecut, la primul meu European, la Poznan, am avut un rezultat prost. Apoi nici la Mondiale nu a fost prea bine și acum era momentul să arăt că am valoare și că merit să ajung în lotul mare”, explică el. În acea duminică de iunie a tras întâi la simplu, a câștigat, a urcat pe podium și apoi, după doar 40 de minute a urcat în barcă alături de colegul și prietenul lui, Ștefan Strat. Un alt finiș de aur, un alt podium și încă o cursă: „Nu a fost un efort prea mare pentru că la noi antrenamentele sunt mult mai intense decât concursul. Mi-am gestionat resursele, la simplu nu am dat tot ce puteam pentru că știam că timpul de recuperare va fi mai mic pentru dublu. Ultima probă, cea de canoe 4 era undeva spre șapte seara și aveam timp să îmi revin până atunci”.
„Mândria de sportiv, de campion m-a determinat să merg la Campionatele Mondiale pe semnătură. Nu putea să mă țină acasă un pojar banal”
Ignoră presiunile Premierea de la canoe dublu a fost legată și de o întâmplare amuzantă, care parcă le-a dat mai multă putere pentru proba de canoe 4. „După ce ne-au premiat trebuia să revenim în cort, să ne odihnim pentru următoarea probă și vorbeam cu colegul meu, Ștefan Strat. El era foarte concentrat și îmi explica ceva și nu a mai văzut că se termina pontonul și cum vorbea cu mine, l-am văzut deodată că se duce în apă. A fost haios, ne-a binedispus”, se amuză Uțu și acum când își amintește. Rezultatele obținute atrag după sine așteptări mari, dar și o presiune pe măsură: „Încerc să-mi fac treaba cât mai bine, să nu mă gândesc la ce se așteaptă ceilalți de la mine. Presiuni există întotdeauna, trebuie însă să le ignori”.
A luat apă la debutul la Europene În 2013, avea 16 ani când a participat la primul lui Campionat European la Poznan. 16 ani și o groază de emoții, plus că era prima dată că trăgea la simplu într-o cursă oficială. „A fost o întâmplare că am ajuns să trag la simplu, nu eram obișnuit, emoțiile m-au doborât. În plus, erau niște valuri foarte mari. Aveam al patrulea timp și speram la o medalie, îmi ziceam că pot face un rezultat bun și a început vântul. Eu sunt stângaci și vântul era de dreapta, mi-a băgat apă în barcă, nu mai știam ce să fac. O să îmi amintesc toată viața de acea cursă făcută în condiții extreme„, spune Uțu.
„Mă înțeleg bine cu colegul meu, Ștefan Strat, e un prieten pentru mine, pot să mă bazez pe el în tot ce fac, e înțelegător, muncitor, trage cu echipa”
Vrea să califice barca de simplu pentru Rio Anul acesta, Leonid va face pasul la seniori. Primul concurs la care se gândește este Campionatul Mondial din Italia (19-23 august), unde poate obține direct calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Rio 2016. „Îmi doresc ca eu să fiu cel care va califica proba de canoe simplu la Rio, după care vom mai vedea ce se întâmplă. Mă antrenez cu gândul de a urca într-o zi pe podiumul olimpic, de a fi cel mai bun din lume, dar pentru asta e nevoie de ambiție și multă muncă”, explică el. Antrenamente, piste de control, mii de kilometri vâsliți contracronometru, totul pentru a fi cel mai bun: „Cel mai greu într-un concurs e să îți învingi emoțiile pentru că dacă ești bine pregătit, nu trebuie să-ți fie frică de nimic. Doar cu multă muncă ajungi să fii cel mai bun”. După ce toată luna decembrie a tras pe apa Lacului Snagov, Uțu va urca, de pe 5 ianuarie, alături de colegi la Piatra Arsă. O nouă etapă a pregătirii, o etapă care îi poate purta pașii spre podiumul olimpic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER