Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (locul 99 în clasamentul mondial) s-a calificat, vineri, pe tabloul principal al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, după ce a trecut în ultimul tur al calificărilor de sportiva belgiană Elise Mertens (locul 180 WTA), scor 6-3, 6-0.
Meciul a durat 55 de minute. Românca nu a servit niciu as și a comis două duble greșeli, iar procentajul primului serviciu a fost 60%. Sorana a câștigat 69% dintre punctele jucate cu serviciul 1 și 63% cu serviciul 2. Cîrstea și-a pierdut o singură dată serviciul și a reușit 5 break-uri.
Sorana (26 de ani) a dominat confruntarea cu tânara belgiancă (20 de ani) și a izbutit foarte multe lovituri direct câștigătoare, 29. Totodată, românca a comis puține erori neforțate, doar 6.
Pentru accederea pe tabloul principal al Openului Franței, Cîrstea și-a asigurat 40 de puncte în clasamentul WTA și un cec în valoare de 30.000 de euro.
Sorana își va afla, vineri, adversara în primul tur, după încheierea calificărilor. Cîrstea o poate întâlni pe una dintre următoarele jucătoare: Elina Svitolina (Ucraina), Carla Suarez Navarro (Spania), Anastasija Sevastova (Letonia), Virginie Razzano (Franța), Lauren Davis (SUA), Timea Bacsinzky (Elveția), Annika Beck (Germania), Aliaksandra Sasnovich (Belarus), Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia), Mirjana Lucic Baroni (Croația), Alison Riske (SUA), Sabine Lisicki (Germania), Barbora Strycova (Cehia).
Sorana Cîrstea a început foarte bine sezonul de zgură, cu 18 victorii și 5 înfrângeri. Un sfert de finală în turneul Premier Mandatory de la Madrid este cea mai bună performanță. În istoria prezențelor la Openul Franței, Sorana a reușit un sfert de finală (în 2009) și de trei ori a fost eliminată în turul 3 (în 2011, 2013 și 2014). Anul trecut, românca nu a trecut de calificări.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER