Clubul Sportiv Rapid București a emis, vineri, un comunicat în care precizează că Stadionul „Valentin Stănescu” din Giulești nu va fi dărâmat în perioada următoare, iar echipa de fotbal FC Rapid București poate juca pe această arena și în sezonul viitor.
Redăm în întregime comunicatul oficial remis MEDIAFAX:
„Ca urmare a informațiilor apărute în mijloacele mass-media, conform cărora partida de fotbal dintre FC Rapid București și FC Academica Clinceni, contând pentru etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a, seria I, ar fi ultima pe care o dispută fotbaliștii feroviari pe Stadionul „Valentin Stănescu” din București, conducerea CS Rapid București precizează următoarele:
– Stadionul „Valentin Stănescu” este element patrimonial aparținând CS Rapid București;
– Procedurile de cedare ale arenei către Compania Națională de Investiții SA, în vederea modernizării nu au fost încă finalizate, așadar Stadionul „Valentin Stănescu” nu va fi dărâmat imediat;
– CS Rapid București invită și pentru sezonul viitor echipa de fotbal FC Rapid București să susțină meciurile de pe teren propriu pe același stadion, acesta fiind recunoscut ca unul emblematic pentru spiritul rapidist.
Ținând cont de cele mai sus, conducerea CS Rapid București invită pe toți suporterii la calm și civilizație, iar dacă doriți ca și anul viitor să aibă echipa favorită unde juca, sugestia de a devasta arena pentru a avea fiecare o amintire din stadion trebuie ștearsă imediat din mentalul colectiv. Stadionul „Valentin Stănescu”, în forma sa actuală, rămâne funcțional, iar noi vom fi primii care vă vom anunța când vor începe lucrările de demolare și modernizare. Vă mulțumim pentru înțelegere!”
Rapid București ocupă primul loc în clasamentul play-off-ului ligii secunde, Seria 1, cu 40 de puncte, poziție care asigură promovarea directă în Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER