Ioan Andone (56 de ani) e la un pas să devină noul antrenor al lui Dinamo, după ce clubul din Ștefan cel Mare s-a despărțit oficial de Mircea Rednic.
„Fălcosul”, care ar reveni pe banca lui Dinamo după cinci ani, a dezvăluit discuțiile pe care le-a avut cu Ionuț Negoiță. Bun prieten cu Mircea Rednic, Andone l-a sfătuit pe patronul din Ștefan cel Mare să continue colaborarea începută în startul acestui sezon și spune că obiectivul pe care-l va avea în primul sezon al noului mandat va fi cel puțin locul al doilea la finalul stagiunii viitoare: „În ultimele 3-4 luni am vorbit la meciuri cu domnul Negoiță și i-am spus să continue cu Rednic. Acum sunt niște discuții, n-am semnat contractul, nu e nimic sigur. Vom vedea zilele următoare, să mi se prezinte situația. Domnul Negoiță, imediat după ce a reziliat cu Mircea, m-a întrebat ce planuri de viitor am. Obiectivul ar fi minimum locul 2”, a spus Andone la Dolce Sport.
Fanii, dar și revanșele personale pe care le are de luat sunt motivele pentru care Andone vrea să se întoarcă pe banca lui Dinamo: „Dacă semnez contractul, bineînțeles că vom întări lotul. Am multe motive să revin la Dinamo. Sunt revanșe de luat, ar fi o provocare. Am pierdut o Cupă cu Steaua, sunt multe… Când vezi ce fani are Dinamo acum, ce s-a întâmplat la finala Cupei, te face să-ți dorești să vii la echipa. Cred că fanii sunt pe primul loc în Europa. Merită să le faci o echipă”, a completat antrenorul de 56 de ani.
Aproape de a venit la echipă într-un moment dificil, în care mulți jucători aduși de Mircea Rednic ar putea părăsi formația din Ștefan cel Mare, Andone a dezvăluit și numele jucătorilor care sunt siguri de un loc în lotul pentru sezonul viitor. Așa cum ProSport a anunțat, conducerea alb-roșiilor poartă negocieri cu Bicfalvi și Puljic: „Primul lucru pe care l-am întrebat a fost câți jucători rămân. Mi-a spus că Hanca, Marc, Mevlja, Nedelcearu, Filip, Olteanu, Anton, Șerban, Rotariu, Palic, Lazăr, Essombe și Gnohere. Toți sunt sub contract. Lui Palijc și lui Eric Bicfalvi li s-au făcut oferte pentru prelungirea contractelor”, a mai spus Andone.
În vârstă de 56 de ani, Ioan Andone a mai antrenat-o pe Dinamo în două rânduri (2003-2005 și 2010-2011), fiind unul dintre cei mai de succes antrenori ai „câinilor” după Revoluție. Cu „Fălcosul” pe bancă, Dinamo a cucerit cinci trofee, în perioada 2003-2005.
Andone era liber de contract, după ce anul trecut a antrenat-o pe FC Aktobe, în Kazahstan. În România, Andone a antrenat-o ultima dată pe CFR Cluj, în sezonul 2011-2012, la finalul căruia trupa din Gruia a cucerit titlul (al treilea din istorie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER