Retrogradarea Petrolului și problemele financiare de la Ploiești l-au făcut pe Karim Ziani (33 de ani), unul dintre cei mai bine cotați străini din istoria Ligii 1, să plece din România.
În iarnă, Petrolul încerca o salvare miraculoasă de la retrogradare, iar unul dintre argumentele ploieștenilor a fost aducerea lui Karim Ziani, algerianul de 33 de ani pentru care, de-a lungul carierei, Marseille, Sochaux și Wolfsburg au plătit, în total, nu mai puțin de 17 milioane de euro. Lucrurile nu au mers bine, iar Digi Sport anunță că Ziani a plecat în Franța, cu două etape înaintea finalului Ligii 1, invocând motive personale.
În cele șase luni petrecute în România, veteranul algerian a prins 14 meciuri în Liga 1 și nu a reușit să marcheze niciun gol, iar acum se va întoarce în Franța, unde-și va căuta un alt angajament.
Crescut de Troyes, Ziani a fost vândut de Lorient lui Sochaux pentru două milioane de euro, iar În 2007 Marseille îi plătea lui Sochaux opt milioane de euro pentru serviciile mijlocașului ofensiv, care pleca în Germania, la Wolfsburg, peste doar doi ani, pentru 7 milioane de euro. A urmat, apoi, declinul, iar Ziani a mai prins contracte doar în Qatar (la El-Jais și Al-Arabi) și Emiratele Arabe Unite (la Ayman și Dibbia), înainte de a începe aventura în România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER