Clubul olandez Ajax Amsterdam a anunțat, miercuri, numirea lui Peter Bosz, în vârstă de 52 de ani și fost tehnician la formația israeliană Maccabi Tel Aviv, în funcția de antrenor principal al echipei, după demisia lui Frank De Boer, conform Reuters.
Bosz, fost jucător și director sportiv al rivalilor de la Feyenoord, a semnat un contract valabil pe trei sezoane. Venit în luna ianuarie la Maccabi, antrenorul olandez a terminat sezonul pe locul secund în Israel, după Hapoel Beer Sheva, echipa românului Ovidiu Hoban.
„Este un moment bun în cariera mea de antrenor. Am foarte multă ambiție, îmi doresc să reușesc la Ajax și sper să mă ridic la nivelul pretențiilor clubului”, a spus Bosz, într-un comunicat oficial al echipei.
Directorul executiv al lui Ajax, Edwin van der Sar, crede că stilul antrenorului Peter Bosz i se potrivește echipei din Amsterdam.
„În Peter Bosz avem un antrenor care poate face din Ajax o echipă și mai bună decât este în acest moment. Cluburile pe care le-a antrenat au jucat întotdeauna un fotbal ofensiv și plăcut ochiului, stil care i se potrivește lui Ajax”, a spus Van der Sar.
Peter Bosz l-a înlocuit pe banca echipei Ajax Amsterdam pe Frank de Boer, cel care a plecat de pe Amsterdam Arena la sfârșitul sezonului recent încheiat, după ce a pierdut lupta la titlu în ultima etapă în fața rivalei PSV Eindhoven. De Boer era antrenorul lui Ajax din 2010, timp în care a reușit să câștige patru titluri de campion.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER