La doar două zile după ce a semnat contractul cu Zenit Sankt-Petersburg, Mircea Lucescu a revenit în țară. Antrenorul român în vârstă de 70 de ani s-a întors în România joi seară și a vorbit despre noua sa echipă, precum și despre eventualitate unui transfer al lui Stanciu în Rusia.
„Au fost 12 ani minunați la Donețk, dar era cazul pentru o schimbare, atât pentru Șahtior, cât și pentru mine. A fost emoționant momentul despărțirii. E important să vezi că jucătorii tăi te apreciază și că spun astfel de cuvinte după ce termini munca cu ei. De altfel, am avut o întâlnire și cu președintele, după ce am semnat cu cei de la Zenit și a fost, de asemenea, un moment minunat. Îmi pare bine că am început cu un trofeu când am venit la Donețk și am terminat tot cu un trofeu. Mă bucur și că i-am bătut de 3 ori în campionat pe adversarii noștri direcți, Dinamo Kiev”, a declarat Mircea Lucescu.
„Il Luce” exclude posibilitatea ca fotbalistul Stelei, Nicolae Stanciu, să ajungă curând la Zenit.
„Cred că cei de la Zenit mă tatonau încă de când l-am vândut pe Tymoshchuk la ei (n.r. 2007) și a reușit să câștige trofee. Aștept și eu să îmi cunosc jucătorii, pentru că mulți sunt plecați la echipele naționale. Nu e adevărat nimic cu Stanciu. Eu nu am apucat să îmi cunosc jucătorii”, a mai precizat Lucescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER