Tribunalul București a decis că echipa patronată de Gigi Becali poate folosi numele Fotbal Club Steaua București, iar hotărârea judecătorească le dă încredere roș-albaștrilor în „războiul” purtat cu Clubul Sportiv.
Astăzi, Mihai Stoica a anunțat că Steaua va reveni la o emblemă care să conțină numele echipei și va renunța la cea folosită în actualul sezon pe care apar doar inițialele FCSB.
Fanii, invitați să participe Oficialul vicecampioanei a anunțat că își dorește ca și fanii Stelei să fie implicați în procesul de schimbare a emblemei, iar în acest sens au fost contactați mai mulți graficieni care lucrează deja la un nou logo. Vor fi date publicității mai multe variante, iar suporterii Stelei vor putea alege varianta dorită.
Totuși, nu este foarte clar din ce moment va putea folosi Steaua noua emblemă. În mod cert, roș-albaștrii vor începe sezonul 2016-2017 cu actualul logo, deoarece procedurile de înregistrare la OSIM durează aproximativ 60 de zile. Este însă posibil ca schimbarea să survină în timpul anului competițional, așa cum s-a întâmplat în sezonul 2014-2015, când clubul lui Becali a pierdut vechea emblemă după procesul cu CSA Steaua.
„Noi suntem Fotbal Club Steaua București. Vom alege alături de suporterii noștri un nou logo. Sunt graficieni care lucrează în acest moment la o serie de embleme. E puțin mai complicat, pentru că atunci când înregistrezi la OSIM un nou desen, durează până la 60 de zile până să își dea ok-ul.
Eu am venit cu foarte multe propuneri la Gigi și el a apropbat să mergem cu ele la OSIM. O vom face săptămâna viitoare. Palmaresul este al nostru, chiar dacă vom schimba sau nu sigla.”, a anunțat Mihai Stoica la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER