Atacantul german Lukas Podolski va ajunge la Euro 2016 la al șaptelea turneu final din carieră, însă decizia selecționerului Joachim Löw a a-l convoca pe vârful lui Galatasaray a stârnit un val de critici în Germania.
Deși are 127 de selecții și 48 de goluri în tricoul reprezentativei germane și doar 30 de ani, Podolski e considerat de mulți un jucător care și-a depășit deja vârful carierei. „Podolski merge la euro ca mascotă a Germaniei”, sunt cuvintele care l-au făcut pe fostul jucător de la Bayern, Arsenal sau Inter să se simtă umilit.
Podolski le-a răspuns criticilor printr-un mesaj ferm în care anunță că obiectivul său e să-și ajute țara să câștige un nou trofeu major: „Nu merg acolo ca și mascotă, cum au spus unii! Mi se pare total lipsit de respect! Am peste 100 de selecții. Să fiu descscris ca mascotă mi se pare chiar deplasat! Am experiență și vin după un sezon bun în Turcia! Sunt pregătit foarte bine, apt din punct de vedere fizic și țelul meu e să câștig Euro!„, a spus Podolski.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER