Fotbaliștii Alexandru Chipciu, Cristi Săpunaru și Claudiu Keșesru au participat, marți, la conferința de presă premergătoare meciului cu Elveția, al doilea de la Euro, iar cei trei au declarat la unison că sunt motivați pentru a obține un rezultat care să crească șansele de calificare din grupe.
După înfrângerea din primul meci de la Euro, 1-2 cu Franța, România are nevoie de cel puțin un punct contra Elveției pentru a păstra șanse considerabile de a se califica în optimile competiției. În schimb, după victoria din primul meci, cu Albania, scor 1-0, elvețienilor le-ar fi de ajus și un rezultat de egalitate împotriva României.
„Suntem optimiști în continuare. Am făcut un meci bun cu Franța. Doar neșansa a făcut să pierdem și acum suntem optimiști pentru meciul următor. Vrem să câștigăm cu Elveția și să ne calificăm din grupă. Cred că avem o echipă foarte bună. Nu cred că suntem favoriți sau antrenorul lor a vrut să ne relaxeze când a declarat asta. Cred că va fi un meci bun. Am demonstrat că suntem o echipă bună. Noi vom intra la fel de motivați. Am văzut numai meciuri echilibrate și așa vor fi și ale noastre. Va fi un meci la fel de greu ca cel cu Franța. Nu ne putem gândi la meciul trecut că ne facem rău”, a comentat Alexandru Chipciu.
„A fost o mică frustrare că am pierdut. Urmează un meci greu împotriva Elveției care joacă un fotbal frumos și sper să câștigăm și să ajungem în optimi. Sunt 3 echipe valoroase și fiecare are stilul ei. Elveția a demonstrat în primul meci că vrea să se califice. Trebuie să ne asigurăm cele 3 puncte ca să mergem mai departe. Elveția propune o posesie prelungită a balonului și își fructifică momentele importante„, a completat și Cristi Săpunaru.
„Revin pe un teren pe care am avut ocazia să joc de cinci ori în carieră, cu rezultate bune. Nu știm cum va arăta echipa. E clar că îmi doresc foarte mult să joc. Voi fi motivat 150%. Vedem mâine„, a susținut Keșeru.
În afara meciului cu Elveția, România mai are de disputat un singur meci în grupa A de la Campionatul European, cu Albania, duminică, 19 iunie, de la ora 22:00, pe Stade des Lumieres din Lyon.
După prima etapă a grupei, România ocupă locul trei în grupă, datorită golului marcat de Bogdan Stancu împotriva Franței.
Meciuri Euro 2016, miercuri, 15 iunie
Clasament Grupa A, după prima etapă
Rezultate Grupa A Euro 2016
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER