CFR va începe luni pregătirile pentru noul sezon, fără Iuliu Mureșan, pentru prima dată din 2002 încoace. Cel mai longeviv președinte din Liga I s-a retras din funcția în care a dus CFR-ul către câștigarea a 3 campionate, 4 cupe și 2 supercupe. Iuliu Mureșan a luat această decizie, la câteva zile după ce DIICOT a decis să fie cercetat sub control judiciar, pentru 60 de zile. În această situație, Iuliu Mureșan nu mai are voie să se implice deloc în viața echipei. Astfel, acesta a anunțat că demisionează din funcția de președinte. Iuliu Mureșan, alături de Arpad Paszkany sunt acuzați de constituire de grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală și spălare de bani. Împotriva lor, DIICOT a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Ivașcu, noul președinte?
După plecarea lui Iuliu Mureșan din conducerea CFR-ului, administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, este cel care va asigura interimatul, până la numirea unui nou președinte. Marți va avea loc ședința creditorilor pentru stabilirea viitorului președinte al clubului. Surse din cadrul clubului îl dau favorit pe Ionuț Ivașcu, pentru această funcție. În acest moment, acesta ocupa funcția de consilier juridic. „E doar un interimat pe care îl asigur. Știu că se fac demersuri pentru desemnarea unui alt administrator special. Adunarea generală va stabili asta. Momentan, de partea sportivă răspund Sandu Matei și Cristi Panin. Nu e chiar așa grav, n-a rămas chiar în aer clubul. Echipa își continuă fără probleme activitatea”, a spus administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, citat de actualdecluj.ro.
A început „curățenia” în lot, Conceicao decide luni dacă rămâne
Jucătorii CFR-ului se vor reuni luni, pentru începerea pregătirii noului sezon. Clujenii vor pleca într-un cantonament în Slovenia, între 28 iunie și 9 iulie, unde vor întâlni NK Osijek (Croația), Zorya Luhansk (Ucraina), Dinamo Moscova (Rusia) și Karpaty Lvov (Ucraina).
Niciunul dintre jucătorii importanți nu au părăsit echipa, dar sunt mai mulți jucători la care s-a renunțat sau se va renunța în următoarele zile. Vâtcă, Tânc, Guima și Andrei Mureșan și-au încheiat contractele, iar Gomelt și Beleck și-au încheiat împrumuturile. De asemenea, sunt mai mulți jucători cu care clubul încearcă să rezilieze contractele, dintre cei care au jucat puțin în ultimul sezon. Carter și-a reziliat deja înțelegerea cu CFR, iar în tratative sunt și Mincă, Coelho, Ene, Vitor Bruno sau Negruț.
Oficialii clubului așteaptă și un răspuns de la antrenorul Toni Conceicao, care luni va veni la Cluj pentru a le comunica oficialilor dacă va rămâne sau nu la echipă. Acesta are oferte din Golf, Ucraina și Portugalia.
14 ani a petrecut Iuliu Mureșan, în funcția de președinte al CFR-ului
9 trofee și 3 participări în grupele Champions League a bifat CFR, cu Iuliu Mureșan președinte
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER