Begu, înfrângere în 57 de mintue
Eșecul suferit de Irina Begu, favorită 15 în cadrul turneului Premier dotat cu 711.000 de dolari, vine după o altă înfrângere usturătoare, 3-6, 3-6 cu Tsvetana Pironkova în turul doi la Birmingham (iarbă), astfel că moralul româncei nu se află la cel mai înalt nivel înaintea aventurii de la Wimbledon (27 iunie – 10 iulie).
Begu a stat mai multe zile la Eastbourne doar pentru că a avut bye în primul tur, Bouchard trimițând-o repede pe româncă în avionul cu destinația Londra. Doar 57 de minute a durat chinul Irinei: un prim set de 31 de minute și o manșă secundă fulger de 26 de minute, închisă de „Genie” cu o serie de 4 game-uri.
Bouchard preia conducerea scorului în meciurile directe
Begu nu a reușit să-i facă niciun break lui Bouchard, iar canadianca nu putea fi oprită într-o zi în care nu a întâmpinat probleme pe propriul serviciu. Scorul dezechilibrat, 6-3, 6-1, a fost unul atipic pentru o întâlnire dintre Irina și „Genie”, ținând cont că cele două mai disputaseră două partide în circuitul WTA, ambele generând scântei (6-1, 5-7, 6-2 pentru Bouchard la Australian Open 2015 și 6-4, 3-6, 6-4 pentru Begu la Madrid 2016).
Bucureșteanca Irina Begu mai are o singură șansă să demonstreze că poate face lucruri deosebite și pe iarbă, așa cum s-a întâmplat în sezonul de zgură, Wimbledon, turneu de Grand Slam la care va avea statut de cap de serie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER